Fostul şef al CCA, Vasile Avram, şi Sorin Ţerbea, eliberaţi din arest

Fostul şef al arbitrilor Vasile Avram şi omul de afaceri Sorin Ţerbea vor fi eliberaţi din arest în urma deciziei de luni a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Romania TV
21 nov. 2011, 17:35
Fostul şef al CCA, Vasile Avram, şi Sorin Ţerbea, eliberaţi din arest

Instanţa supremă a admis recursurile celor doi împotriva unei încheieri a Curţii de Apel Bucureşti, prin care li s-au respins cererile de eliberare provizorie sub control judiciar făcute în cadrul procesului penal în care aceştia au fost trimis şi în judecată.

Fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor Vasile Avram şi omul de afaceri Sorin Ţerbea au fost trimişi în judecată, în 19 octombrie, de procurorii DNA, care îi acuză de luare şi, respectiv, dare de mită.

Vasile Avram, preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, în prezent suspendat, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru luare de mită în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu o infracţiune de corupţie.

Alături de Avram a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, omul de afaceri Sorin-Ioan Ţerbea, acuzat de dare de mită în formă continuată.

În acelaşi dosar vor fi judecaţi şi Adrian Penciu, avocat în Baroul Giurgiu, acuzat de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi favorizarea infractorului, ambele în legătură directă cu o infracţiune de corupţie, Vasile-Constantin Chiorean, recepţioner la un hotel din Tîrgu-Mureş deţinut de o societate controlată de Ţerbea, acuzat de complicitate la dare de mită şi la luare de mită, precum şi Nicolae Iacobescu, acuzat de complicitate la dare de mită şi la luare de mită, ambele în formă continuată.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 21 mai, în condiţiile exercitării atribuţiilor de serviciu ca supervizor la meciul de fotbal FCM Tîrgu-Mureş – Universitatea Cluj, din cadrul etapei a 34-a a Ligii I de fotbal, Vasile Avram a primit de la Sorin Ţerbea suma de 19.000 de euro în scopul delegării unor arbitri agreaţi de echipa de fotbal din Tîrgu-Mureş, la jocurile ediţiei de campionat 2011-2012.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Cât costă mașina cu care Mihai Stoica a făcut accident. Oficialul lui FCSB nu vrea să audă de altă firmă!
Capital.ro
Ce se schimbă pentru pensionari în 2027. Planurile privind pensiile, salariile și ajutoarele sociale
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT