Fotografia cu asasinul ambasadorului rus în Turcia a câştigat premiul World Press Photo

Cu degetul arătător în aer, o armă în mâna dreaptă și chipul marcat de furie, aceasta este imaginea criminalului ambasadorului rus în Turcia surprinsă de fotograful turc Burhan Ozbilici, care a câștigat premiul cel mare al celui mai prestigios concurs de fotojurnalism, după cum au anunțat luni organizatorii World Press Photo, conform AFP.
Romania TV
13 feb. 2017, 12:08
Fotografia cu asasinul ambasadorului rus în Turcia a câştigat premiul World Press Photo

Membrii juriului au apreciat curajul arătat de Burhan Ozbilici, fotojurnalist pentru Associated Press (AP), care a realizat fotografia la 19 decembrie în timp ce Mevlüt Mert Altintas, un polițist în vârstă de 22 de ani, a tras nouă gloanțe în ambasadorul rus la Ankara, Andred Karlov. Atacatorul a rostit „Allah Akbar” și a declarat că vrea răzbunare pentru Alep, iar ulterior a fost împușcat.

Vizualizată de 18 de milioane de ori în orele care au urmat tragicului eveniment, această imagine ”a marcat un moment important în istoria Turciei”, a declarat Burhan Ozbilici pentru AFP, subliniind că „trebuia să își facă treaba”, în postura de jurnalist. „Mă gândeam: ‘Sunt aici. Chiar dacă voi fi împușcat și rănit sau ucis, sunt jurnalist. Trebuie să îmi fac treaba. Puteam să fug fără să fac fotografii… Însă nu aș fi putut da un răspuns mulțumitor mai târziu când oamenii m-ar fi întrebat: ‘De ce nu ai făcut fotografii?’. M-am gândit chiar la prietenii și colegii care au murit făcând fotografii în zonele de conflict de-a lungul anilor”, a povestit Burhan Ozbilici.

Fotoreporterul a povestit că a decis să meargă la expoziție ? intitulată „De la Kaliningrad la Kamceatka, prin ochii călătorilor” ? doar pentru că era în drumul său spre casă de la biroul din Ankara. Evenimentul a avut loc în deschiderea unei expoziții de fotografii despre Rusia, moment în care Mevlüt Mert Altintas, îmbrăcat în costum negru și cu cravată, a scos un pistol. 

Peste 5.000 de fotografi din 125 de țări au transmis aproximativ 80.000 de imagini către juriu. Dintre acestea, 45 au fost premiate în cadrul a opt categorii diferite. ”A fost o decizie foarte, foarte dificilă, dar în cele din urmă, am simțit că imaginea anului a fost una explozivă, care a reflectat într-adevăr ura din vremurile noastre”, susține Mary F. Calvert, membră a juriului, într-un comunicat.

În urmă cu un an, fotografia unui bărbat cu un copil mic în brațe pe care încearcă să-l strecoare printre sârmele ghimpate la frontiera dintre Serbia și Ungaria, realizată de australianul Warren Richardson, a câștigat premiul World Press Photo. Intitulată „Speranța unei noi vieți”, fotografia alb-negru a fost realizată de fotograful freelancer în noaptea de 28 august 2015, în timp ce refugiații încercau să treacă în Ungaria.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT