Fotografiile care ne vor schimba percepţia despre unele personalităţi

În condiţii normale, cu toţii suntem atenţi la imaginea pe care o arătăm lumii. Indiferent dacă eşti hippie, poliţist sau bicilist, de multe ori simţi presiunea societăţii atunci când trebuie să decizi cum să te îmbraci sau cum să te comporţi.
Romania TV
09 mai 2012, 05:52
Fotografiile care ne vor schimba percepţia despre unele personalităţi

Presiunea este cu atât mai mare pentru celebrităţi, ale căror cariere depind de modul în care îşi controlează imaginea publică până la cel mai mic detaliu. Însă chiar şi personalităţile nu reuşesc întotdeauna să ascundă la nesfârşit acele fotografii care le-ar putea afecta imaginea.

Site-ul Cracked.com prezintă o galerie de 8 fotografii care ne vor schimba percepţia pe care o avem asupra unor personalităţi istorice:

1. Martin Luther King Jr, un împătimit al biliardului. Iată-l pe doctorul Martin Luther King Jr. în Chicago, la o masă de biliard, într-o poziţie specifică experţilor. Nu, nu este vorba despre o fotografie din acelea în care o personalitate publică pozează pentru a părea un om obişnuit. King era un împătimit jucător de biliard, sport ce l-a practicat în timpul colegiului, iar la începutul mişcării pe care a condus-o şi-a câştigat respectul unui bande din Chicago, după ce a reuşit să-i învingă pe toţi membrii acesteia la biliard.

2. Stephen Hawking tânăr şi sănătos, alături de soţia sa. Este greu să te gândeşti la savantul Stephen Hawking fără scaunul său cu rotile şi fără calculatorul care îl ajută să comunice. Însă, fizicianul britanic a fost un tânăr normal, student la Oxford, care în 1965 s-a căsătorit cu Jane Wilde. Fotografia prezentată este realizată după ce tânărul a fost diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică – boala Lou Gehrig.

3. Bill Clinton, copia fidelă a personajului jucat de Jeff Bridges în filmul The Big Lebowski. Iată un instantaneu din 1970 cu viitorul preşedinte al SUA în perioada când era student la Yale, alături de Hillary. Cu siguranţă nimeni nu-l striga atunci Bill. Cu un astfel de aspect, cel mai probabil avea o poreclă haioasă, gen „Meat/Carne” sau „The Dude/Tipul”.

4. Adolf Hitler pe sanie. La asta chiar nu ne-am fi aşteptat. Ce este hilar la această fotografie este că şi de pe sanie, Hitler pare ameninţător. Ce impresie ar fi făcut dictatorul dacă ar fi purtat această pălărie la toate apariţiile sale?

5. Playboy-ul Stalin, care ar putea cuceri orice fată. Iată-l pe dictatorul rus Iosif Stalin în tinereţe, cu un look ce poate fi o combinaţie între Keanu Reeves şi Johnny Depp, care ar fi putut cuceri orice fată.

6. Michael Jordan, pe vremea liceului. Atunci când eşti în liceu, diferenţa dintre un atlet şi un tocilar poate fi foarte mică. Baschetabliştii au înălţimea necesară pentru a arunca la coş, însă în spatele uşilor închise aceştia ar putea să-şi ridice mult pantalonii şi să danseze cu umbrela, aşa cum face tânărul Michael Jordan în această poză, realizată în 1983 de Lane Stewart pentru revista Sports Illustrated.

7. Un Eminem la vârsta adolescenţei, cu tricou roz şi tort aniversar. Nimeni nu neagă că există adevăr în afirmaţiile lui Eminem că a avut o viaţă grea, fiind un copil abuzat, însă există şi excepţii. Eminem a primit tort de ziua lui şi s-a îmbrăcat într-un tricou roz, cu imaginea lui Alf.

8. Albert Einstein în pielea unui unchi beţiv în vacanţă. Dacă te consideri cel mai deştept om din lume, eşti conştient atunci când îţi dai tricoul jos şi te relaxezi la soare cu o pălărie prostească? Imaginea a fost surprinsă în 1932, în Palm Springs.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
„Legea Novak”, blocată de Nicuşor Dan! Preşedintele contestă proiectul de lege la Curtea Constituţională. Exclusiv
Capital.ro
UPDATE Decizie pentru Horațiu Potra și Călin Georgescu. Potra, fiul şi nepotul său rămân în arest
Playtech.ro
Ce pensie iei dacă ai lucrat 17 ani: modul simplu de calcul
Adevarul
Șoc dintr-o bază aeriană rusă. Pilotul şi copilotul unui avion Su-34 au murit după ce sistemul de catapultare s-a declanșat într-un hangar
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Haos la Gara de Nord! Un bărbat a urcat pe acoperiș și a aruncat cu cărămizi și tencuială în trecători și mașini
iamsport.ro
Președintele Sloboziei și-a ieșit din minți și l-a acuzat direct pe arbitru: ”E fault și roșu la Tănase! Nu ai dat ca să nu îl elimini”
MediaFlux
Carduri sociale de alimente pentru români. Anunț important de la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde