François Hollande anunţă noi lovituri reuşite în Mali şi o suplimentare a trupelor

Preşedintele francez François Hollande a anunţat marţi la Abu Dhabi că numărul militarilor francezi angajaţi în operaţiunea din Mali, unde noi lovituri, efectuate în noaptea de luni spre marţi, şi-au "atins obiectivul", este de 750 şi că va creşte, relatează AFP.
Romania TV
15 ian. 2013, 12:25
François Hollande anunţă noi lovituri reuşite în Mali şi o suplimentare a trupelor

„Pentru moment, avem 750 de oameni, dar (numărul acestora) va creşte pentru ca, ulterior, cât mai rapid posibil, să putem lăsa locul forţelor africane”, a declarat şeful statului francez pentru jurnalişti, în cursul unei vizite la baza navală „Camp de la Paix”, la Abu Dhabi, unde sunt staţionaţi militari francezi.

Franţa va „continua să aibă forţe terestre şi aeriene” în zonă, a adăugat preşedintele francez, potrivit căruia mobilizarea forţei africane „va necesita o săptămână”.

François Hollande a anunţat că „noi lovituri (efectuate) în noaptea (de luni spre marţi) şi-au atins obiectivul” în Mali, unde militanţi jihadişti au evacuat luni oraşele importante din nordul ţării pe care le ocupau, în urma unor bombardamente efectuate de forţe franceze, dar au preluat controlul asupra localităţii Diabali, la aproximativ 400 de kilometri nord de Bamako.

Preşedintele francez a sosit marţi dimineaţa în Emiratele Arabe Unite (EAU), o vizită care urma să fie consacrată în principal intervenţiei franceze în Mali lansate în urmă cu cinci zile împotriva unei ofensive a unor grupări islamiste armate care ocupă nordul ţării,

La bordul avionului prezidenţial, care a decolat luni seara de la Paris, membri din anturajul şefului statului au anunţat că o parte dintre cei 700 de oameni de la baza din Abu Dhabi pot să fie mobilizaţi, dar şi avioane de tip Rafale, staţionate la această bază, pentru a participa la Operaţiunea Serval, în Mali, în caz de nevoie.

„Mali nu se află în câmpul nostru de acţiune, pentru moment, nu este la ordinea zilei. (Însă) dacă primim ordine, le punem în aplicare”, a declarat, la faţa locului, un oficial din cadrul bazei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Ionuț Chirilă l-a dat afară de la CS Dinamo pe fiul angajatului mort în accident! Reacția antrenorului. Exclusiv
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT