Franţa cere eliberarea lui Mohamed Morsi

Franţa cere eliberarea "deţinuţilor politici" din Egipt, inclusiv a fostului preşedinte Mohamed Morsi, a declarat marţi ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, citat de AFP, potrivit Mediafax.
Romania TV
30 iul. 2013, 14:29
Franţa cere eliberarea lui Mohamed Morsi

„Situaţia este critică. Noi îndemnăm la respingerea violenţei şi eliberarea deţinuţilor politici, inclusiv a fostului preşedinte Morsi”, a afirmat şeful diplomaţiei franceze în cadrul unei întâlniri cu presa.

Ministrul francez a îndemnat „la dialog” şi a condamnat „brutalităţile”, cu puţin timp înainte de a se întâlni cu şefa diplomaţiei Uniunii Europene, Catherine Ashton.

Ashton a afirmat marţi, la Cairo, că fostul preşedinte, ţinut în secret de către armată de aproximativ o lună, „este bine” şi „are acces la informaţii”, în special prin intermediul televiziunii şi ziarelor.

Şefa diplomaţiei europene s-a întâlnit, în noaptea de luni spre marţi, cu fostul şef de stat islamist, în locul în care este deţinut, necunoscut în continuare.

Ashton a refuzat să ofere detalii despre acest locul în care se află fostul preşedinte islamist, arestat după destituirea sa de către armată, la 3 iulie, în urma manifestaţiilor care cereau plecarea lui Morsi.

Până la întâlnirea cu Ashton, Morsi nu a primit nici o vizită, iar familia sa s-a plâns de faptul că nu are acces la fostul preşedinte.

Şefa diplomaţiei europene s-a deplasat noaptea, la bordul unui elicopter militar, spre locul unde este deţinut Morsi, purtând cu acesta o discuție „timp de două ore”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Ashton.

„Am avut o discuție amicală, deschisă și directă”, a asigurat Ashton, refuzând să divulge conținutul discuțiilor. „Am discutat aprofundat”, a adăugat ea.

Morsi nu a apărut în public după destituirea sa.

Susţinătorii lui Morsi, care provine din mişcarea Fraţilor Musulmani, organizează în mod regulat manifestaţii, marcate de violenţe, soldate cu peste 200 de morţi.

Ei speră marţi la o manifestaţie care să numere aproximativ „un milion” de persoane, pentru a cere revenirea în funcţie a primului preşedinte al ţării ales în mod democratic.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Dezvăluiri tulburătoare: „Aveam contract semnat cu Lecce pe 3 milioane pentru Hîldan și a murit! Șoc! Eram în Italia”
Capital.ro
Obligație pentru șoferii din România. Când trebuie montate anvelopele de iarnă în 2026
Playtech.ro
Cât costă să pregătești mașina pentru iarnă în 2026. Anvelope, antigel, baterie și lichid de parbriz
Adevarul
„În mai puțin de 4 ani poți ajunge la 15.000 de euro pe lună”. Secretele muncii la 163 de metri înălțime, pe turbine eoliene
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă aeriană în această dimineață la granița cu România! Două aeronave F-18 au fost ridicate de la sol
iamsport.ro
”Balaci, Dobrin sau Hagi?” Legenda Stelei a surprins: ”Ați uitat de el. A fost un jucător enorm!”
MediaFlux
Zi de foc la Cotroceni. Nicușor Dan se pregătește să desemneze un nou premier. Programul consultărilor cu partidele și posibilelel propuneri
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte