Fratele Alexiei, prezenţă de spirit uluitoare după accidentul de la Paşcani. Dezvăluiri tulburătoare ale tatălui: „Şi-a cerut iertare că nu a avut grijă de sora lui”

Eric (16 ani) şi Alexia Tudose (15 ani) se aflau împreună în autocarul care, în noaptea de 16 spre 17 decembrie, ar fi trebuit să-i ducă de la Paşcani la Slobozia. Autocarul nu a mai ajuns la destinaţie. 27 de oameni, cei mai mulţi membri ai unui ansamblu folcoric, au fost grav răniţi. Alexia şi-a pierdut ambele braţe.
Alina Costache
21 dec. 2022, 09:15
Fratele Alexiei, prezenţă de spirit uluitoare după accidentul de la Paşcani. Dezvăluiri tulburătoare ale tatălui:

Florin Tudose, tatăl celor doi fraţi, povesteşte clipele de coşmar prin care a trecut fiul lui, care a dat dovadă de un curaj inimaginabil şi de mult sânge rece în momentul în care a găsit-o pe adolescentă printre fiarele contorsionate ale autocarului şi a realizat că aceasta a rămas fără braţe.

Fratele Alexiei, prezenţă de spirit uluitoare în teribilul accident de la Paşcani

Văzând că sora sa nu era conștientă, Eric i-a dat două palme, abia apoi a observat că fata nu avea braţul stâng. După palmele aplicate, fata şi-a revenit, iar Eric a avut astfel un răgaz să plece de lângă ea şi să-i recupereze braţul. Odată ce i-a găsit braţul, a dus-o către ambulanță. Băiatul a rămas alături de sora sa până când aceasta a fost transferată la Iași, comunicând în permanență cu părinții săi.

A existat un moment în care familia Alexiei s-a gândit la ce e mai rău, căci Eric nu mai reuşea să obţină nicio veste de la medici. Din fericire, la capătul a 18 ore, echipa de medici a reuşit miracolul de a-i replanta ambele braţe fetei.

Florin Tudose, tatăl Alexiei, a povestit tot coşmarul prin care familia lui a trecut din ziua accidentului.

Nu am vorbit cu medicii, am vorbit doar cu soția. Ea este internată cu fetița, este mamă, este răvășită. Este un miracol tot ce se întâmplă, o minune, mai mult nu pot să spun. L-am sunat pe băiatul meu imediat după ce am aflat vestea de la soție. Prima dată și-a cerut iertare că nu a avut grijă de sora lui, vă dați seamă că nu este vina lui, sub nicio formă. I-am spus să nu se gândească niciodată la așa ceva, pentru că nu are nicio vină.

Mi-a povestit că a găsit-o pe sora lui, că a trebuit să-i dea câteva palme ca s-o trezească, să poată să vadă că e conștientă. Când a văzut că s-a trezit și că nu are o mână a început să o caute. Vă dați seama că pentru un copil de 16 ani este un șoc foarte mare, dar faptul că a reușit să fie atât de conștient, atât de perspicace, să acționeze atât de rapid, pentru mine este un erou.

Alexia a fost preluată de cadrele medicale de la spitalul din Pașcani, dar el a stat acolo până a aflat că a plecat spre Iași. A fost un moment de groază, pentru că mi-a zis că medicii nu pot să-i transmită nimic, iar noi ne-am gândit că s-a întâmplat ceva foarte grav și nu voiau să-i dea vestea. După câteva minute m-a sunat și mi-a spus că fata este în drum spre Iași, ceea ce a fost o veste extraordinară”, a declarat Florin Tudose, potrivit BZI.RO.

Deşi copiilor lui le-a trecut moartea pe lângă urechi, bărbatul nu are resentimente faţă de şoferul autocarului vinovat de producerea accidentului.

Citeste si Şoferul accidentului din Paşcani, în care Alexia și-a pierdut brațele, mărturii cutremurătoare: „După șocul ală a început panica, toți răcneau, au început să vină salvările, a venit poliția”

Nu vreau să mă gândesc la ce a fost în acel autocar, nici măcar pe șofer nu vreau să-l acuz de nimic. Ar trebui să fim cu toții conștienți că s-a întâmplat, nu a fost ceva premeditat. Nu-l acuz de nimic, mă rog pentru el să treacă peste acest moment de groază”, a adăugat tatăl Alexiei.

Alexia își poate mișca degetele de la mâna dreaptă

Starea de sănătatea a Alexiei Tudose este stabilă, fiind depășit aproape în totalitate riscul de necroză a celor două brațe. Evoluţia ei este spectaculoasă, astfel că medicii au decis să o supună unei noi operaţii mult mai repede decât era planificat, pentru a i se reconstrui structurile nervoase.

Din fericire, pacienta era o evoluție foarte bună, ambele membre revascularizate își mențin în continuare viabilitatea. Putem spune că riscul de necroză a celor două membre este aproape depășit. Continuăm intervențiile de reconstrucție a structurilor nervoase. Starea ei generală este foarte bună din punct de vedere biologic. Psihologic, face eforturi pentru a-și menține un echilibru.

Din punctul meu de vedere, miracolul a fost că a ajuns vie, pentru că astfel de leziuni, de regulă, au un potențial letal foarte mare la locul accidentului. Leziunile duble de arteră femurală, de regulă, sunt letale. Din punctul meu de vedere, aceasta este minunea, că acest copil a putut fi adus viu la spital și aș vrea să le mulțumesc colegilor de la SMURD că au făcut eforturi extraordinare să o mențină în viață.

Citeste si Ţi se face pielea de găină! Frăţiorul Alexiei, fata cu braţele amputate în accidentul din Paşcani, a fost cel care a găsit mâna surioarei sale între fiarele autocarului

Trunchiurile nervoase principale nu au fost atașate în prima intervenție, pentru a nu prelungi foarte mult o intervenție care și așa a fost destul de laborioasă. Datorită faptului că evoluția este foarte bună, spectaculoasă, aș putea spune, ne-am decis să reconstruim structurile nervoase, în speranța de a scurta cât mai mult perioada de spitalizare a copilului”, a declarat dr. Sidonia Susanu, șefa secției de Chirurgie Plastică și Reparatorie a Spitalului „Sf. Maria” Iași, cea care a coordonat echipa medicală care a reușit să replanteze ambele membre superioare ale Alexiei.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Dana Marijuana, prima reacție după moartea Gianinei Gheorghiu. Lacrimi și durere, după ce rapperița s-a stins la 37 de ani
Fanatik.ro
Ziua Ungariei schimbă programul din Superliga! Haos total cu privire la prima etapă din play-off și play-out. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu, apel național. Gestul pe care românii trebuie să-l facă sâmbătă, la 12 fix: În curte, la biserică sau la margine de drum
Playtech.ro
Ce salariu are o casieriță STB în 2026. Mii de angajați ai Societății de Transport București vor avea venituri reduse cu 20% pentru o perioadă limitată
Adevarul
„Autostrada cu tuneluri” din vest, la jumătate. Finalizarea ei în 2026 devine tot mai incertă
wowbiz.ro
Ea este mama ucisă de propriul fiu chiar de 8 Martie. Povestea femeii care a încercat să-și salveze copilul, dar a sfârșit într-o tragedie cumplită
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață Gabriela Ciobanu, purtătoarea de cuvânt a IPJ Bacău
iamsport.ro
Bombă! La ce echipă va merge Mirel Rădoi din vară, după FCSB. Este în primăvara europeană: 'Am o informație'
MediaFlux
SUA vrea avioane și trupe în România pentru eventuale intervenții în Orientul Mijlociu. Miză uriașă la baza Kogălniceanu și poligonul Smârdan
stirilekanald.ro
VIDEO Crimă în Crevedia! Și-a ucis rivalul în mijlocul șoselei. „E nebun”
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj