Fratele lui Corneliu Vadim Tudor face acuzaţii grave despre „CRIMINALII” Tribunului

Fratele lui Corneliu Vadim Tudor, generalul Marcu Tudor, a declarat pentru un post de televiziune că Tribunul a fost foarte afectat de decăderea Partidului România Mare, pe care l-a fondat, iar cei responsabili de acest lucru sunt nişte "criminali".
Iulian Tudor
19 sept. 2015, 12:13
Fratele lui Corneliu Vadim Tudor face acuzaţii grave despre

Pe fratele meu l-a durut atât de tare ce s-a întâmplat cu PRM, încât cei care au distrus imaginea partidului sunt criminalii lui. Aceşti criminali dau roată deasupra mormântului lui, ca să mai ciugulească şi acum din cadavrul lui. Să mai vină şi să fure şi acum, dacă se poate: şi din partid, şi din imagine, şi din istorie. Să se încarce şi ei puţin. Nu vor reuşi, pentru că sunt atât de mici.

Noi încercăm să nu-i băgăm în seamă. Cu ucigaşii fratelui nostru nu poţi să stai alături. Este atât de mare durerea, mai ales când îi vezi cum roiesc ca să pună mâna pe ce a mai rămas„, a declarat Marcu Tudor, fratele lui Corneliu Vadim Tudor.

Fondatorul PRM Corneliu Vadim Tudor, în vârstă de 65 de ani, a murit, luni, 14 septembrie, în Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, unde a fost dus după ce i s-a făcut rău. Trupul neînsufleţit al lui Corneliu Vadim Tudor a fost înmormântat, joi, cu onoruri militare, în Cimitirul Ghencea Civil.

CITEŞTE ŞI. Ce se va întâmpla cu „România Mare” şi „Tricolorul”. Fiica lui Vadim Tudor a făcut ANUNŢUL

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințesa de Aur își vinde apartamentul. Cum arată locuința din Pitești a cântăreței | FOTO
Fanatik.ro
Unde au dispărut ofertele de transfer pentru Ștefan Baiaram? „L-am propus acum doi ani la Anderlecht!”
Capital.ro
Cu ce riscuri ne putem confrunta în următorii ani. Ilie Bolojan vorbește despre ratingul României: Sper să putem trece la o perspectivă stabilă
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
Gigi Becali încă îl așteaptă pe membrul Generației de Aur la FCSB: ”A fost ideea lui MM”
MediaFlux
Ilie Bolojan, anunț pentru români privind situația energetică! Apel privind consumul
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România