Fraude cu bilete de odihnă la Poşta Română

Poşta Română va face plângeri penale împotriva a 14 lideri de sindicat şi foşti directori implicaţi în operaţiuni ilegale cu bilete de odihnă şi tratament, care au adus companiei un prejudiciu de câteva sute de mii de lei, potrivit unui raport al Serviciului de Control Managerial al operatorului.
Romania TV
28 aug. 2012, 12:08
Fraude cu bilete de odihnă la Poşta Română

„Serviciul de Control Managerial şi Control Financiar de Gestiune al Poştei Române a realizat un raport cu privire la operaţiunile ilegale cu bilete de odihnă şi tratament, decontate de companie, derulate de foşti directori şi lideri de sindicat ai fostei Direcţii Regionale Poştale (DRP) Craiova. În total sunt implicate 14 persoane, lideri de sindicat şi foşti directori, iar prejudiciul se ridică la câteva sute de mii de lei pentru un interval de 90 de zile. Cercetările vor fi extinse pentru perioada 2009-2012 şi la nivelul tuturor fostelor direcţii regionale”, au declarat surse din companie.

Compania Naţională Poşta Română (CNPR) are opt centre operaţionale regionale, denumite anterior direcţii regionale poştale. Centrul Operaţional Regional Craiova include judeţele Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea.

Conform contractului colectiv de muncă, salariaţii cu venituri scăzute din Poşta Română beneficiază de decontarea parţială a costului biletelor de odihnă şi tratament, care poate atinge cel mult 110 lei/zi/persoană pentru maxim 12 zile de concediu.

„În anchetă s-au descoperit şi cazuri de familii formate din opt persoane, în numele cărora s-au făcut cereri false de bilete de odihnă şi tratament. Practic, o astfel de familie putea să încaseze 10.560 lei. Toate biletele de tratament descoperite în timpul anchetei au fost acordate pentru 12 zile. Deci, toţi membrii familiei mergeau la tratament, inclusiv copiii”, au spus sursele.

Potrivit acestora, operaţiunile ilegale cu bilete de odihnă şi tratament se desfăşurau astfel: în numele salariaţilor cu venituri scăzute, care planificaseră să plece în concediu, se completau cereri de compensare a biletelor, vizate de diriginte şi alţi directori şi aprobate de sindicat.

„Pentru a întocmi dosarul de concediu în lipsa «titularului», toate documentele erau luate de la Resurse Umane. Pentru că «titularul» nu ştia că a cumpărat un bilet de tratament, decontat parţial de companie, şi banii nu puteau fi încasaţi decât de acesta, fosta conducere a DRP Craiova întocmea note de plată interne către anumite oficii, în special din Craiova. Casierele de la oficiile anume desemnate dădeau banii persoanelor trimise de conducere să îi ridice”, au spus sursele.

O parte din banii obţinuţi prin operaţiunile ilegale au fost utilizaţi pentru a cumpăra bilete mai scumpe de vacanţă pentru persoane din companie sau din afara ei, în funcţie de interesele celor care gestionau această afacere. În prealabil, comenzile iniţiale de bilete către agenţia de turism se anulau.

Potrivit surselor, în prezent se lucrează la redactarea acţiunilor în vederea atragerii răspunderii patrimoniale şi penale a persoanelor cu privire la faptele sesizate în raport, care, practic, şi-au însuşit bani rezultaţi din decontările pe care Poşta Română le efectua pentru biletele de odihnă şi tratament ale salariaţilor.

„În funcţie de rezultatele anchetei se estimează posibile concedieri a peste 100 de persoane implicate în aceste operaţiuni ilegale, prin care salariaţi cu venituri mai mari din Poşta Română au plecat în concediu în numele unor salariaţi cu venituri mai mici pentru a obţine bani necuveniţi, fără ca angajaţii în numele cărora se făcuse cererea să ştie sau să fi fost plecaţi în concediu”, au afirmat sursele.

Poşta Română este cel mai mare operator de profil şi dispune de o reţea teritorială de aproximativ 7.100 de oficii poştale.

DailyBusiness
George Simion îi cere lui Nicușor Dan să desemneze de urgență un premier și solicită plecarea lui Ilie Bolojan de la Palatul Victoria
Spynews
Regretul Gabrielei Oțil. Ce ar fi făcut diferit în legătură cu fiul ei
Fanatik.ro
Cum a reacționat iubita lui Yamal după ce Spania a învins Portugalia la Cupa Mondială. Ines, spectacol în tribune: ”Mergem la Los Angeles!”
Capital.ro
Lege la bloc pentru familiile cu copii mici. Obligație pentru părinți. Se notifică Asociația de Proprietari în 10 zile în acest caz
Playtech.ro
Unde sunt mai în siguranță economiile: în bancă, în titluri de stat sau în depozite? Avantajele și dezavantajele fiecărei variante
Adevarul
Ieșean lăsat cu un credit de 40.000 de lei pe numele său. Escrocul a explicat cum a acționat și a primit 11 ani de închisoare
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
UPDATE Rezultate BAC 2026. Notele pentru Bacalaureat au fost afișate. 49 de elevi au promovat cu nota 10
iamsport.ro
Atac dezlănțuit: ”Dacă eram rahatul de Messi, mergeam la mormântul lui Maradona și îi puneam cele 8 Baloane de Aur ale mele acolo!”
MediaFlux
ANAF începe să verifice toate veniturile românilor. Antifrauda a primit undă verde pentru controale
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?