Frunda atacă: Consider conduita UNPR „imorala imoralităţii”. E prostituţie politică ce face

Senatorul UDMR Gyorgy Frunda afirmă că UNPR dă dovadă de o conduită "inacceptabilă", care este "imorala imoralităţii", şi de "prostituţie politică", adăugând că va propune, la revizuirea Constituţiei, interzicerea traseimului politic.
Romania TV
03 mai 2012, 12:04
Frunda atacă: Consider conduita UNPR

„Eu consider conduita UNPR imorala imoralităţii. Adică, după ce a intrat pe listele partidelor din fosta opoziţie, actuala putere guvernamentală, şi-a făcut grup parlamentar, şi-a făcut partid, a susţinut guvernul Boc, a fost foarte dură în atacurile împotriva opoziţiei, iar după moţiunea de cenzură, înainte de învestirea Guvernului, s-a vândut foştilor adversari. Este o conduită inacceptabilă, este o problemă generală canceroasă a politicii româneşti, care trebuie interzisă prin lege, trebuie interzisă prin Constituţie, pentru că face rău României, provoacă instabilitate politică, provoacă posibilitatea cumpărării anumitor parlamentari”, a declarat senatorul UDMR Gyorgy Frunda, joi, la Târgu Mureş.

De asemenea, el i-a acuzat pe reprezentanţii UNPR de „prostituţie politică”.

„Trebuie revizuită Constituţia, traseismul politic trebuie interzis. Ca să pună şi o cireaşă pe tort (cei de la UNPR -n.r.) au hotărât că, la nivel local, pot hotărî altceva decât la nivel central. La nivel central susţinem guvernul Ponta, iar la nivel local îl susţinem pe democrat-liberalul Dorin Florea la Primărie (se referă la cursa pentru Primăria Târgu Mureş, unde Frunda va reprezenta UDMR – n.r). În limbajul meu acest lucru se numeşte prostituţie politică”, a spus senatorul.

Întrebat dacă va propune, la revizuirea Constituţiei, interzicerea traseismului politic, senatorul a răspuns afirmativ. „Da. Deci nu pot interzice în Constituţie ca cineva să plece dintr-un partid, dar pot interzice să treacă la alt partid sau să înfiinţeze alt grup parlamentar. Asta trebuie interzis”, a spus Frunda.

În opinia acestuia, interzicerea traseismului politic nu trebuie confundată cu interzicerea părăsirii unui partid de către un parlamenar, dacă acesta doreşte să voteze altfel decât îi spune partidul.

„Mandatul imperativ este altceva, adică nu mă poate obliga (partidul – n.r.) să votez într-un anumit fel. Pot să manifest altă voinţă şi pot pleca, dar nu pot înfiinţa un partid politic care nu a luat parte la alegeri şi nici să trec la alt partid. Pot fi independent, diferenţa e că nu mai pot ocupa anumite funcţii, nu pot să-mi formez grup parlamentar în Parlament şi nu pot decide în acel grup. Acest lucru se practică şi în alte părţi şi în alte parlamente. Nu ar fi România cea care ar inventa acest lucru”, a conchis senatorul UDMR.

Preşedinţii PSD şi UNPR, Victor Ponta şi, respectiv, Gabriel Oprea, au semnat, miercuri, un protocol pentru susţinerea Guvernului USL.

Şeful de campanie al PDL, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, că nu vor fi periclitate alianţele la nivel local dintre PDL şi UNPR, având în vedere că UNPR va susţine Guvernul Ponta. Şi purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a spus, miercuri, că grupul parlamentar al UNPR este „perfect liber” să decidă să voteze Guvernul Ponta şi, în acelaşi timp, PDL şi UNPR în teritoriu pot colabora pentru obiective politice comune.

La Târgu Mureş, primarul Dorin Florea candidează pentru un nou mandat în numele Alianţei pentru Mureş, formată din PDL, UNPR şi PER, senatorul Gyorgy Frunda fiind principalul său contracandidat.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cum a fost surprinsă Ivana Knoll, frumoasa fană a Croației, pe străzile din SUA, înainte de meciul țării sale cu Anglia de la Cupa Mondială
Capital.ro
Programul „Viața la țară” devine lege: sprijin pentru gospodării și turism rural
Playtech.ro
Card sau cash? Metoda de plată care te face să cheltui mai mulţi bani în fiecare lună
Adevarul
De ce războiul din Iran înseamnă pentru SUA o înfrângere mai severă decât în Vietnam. Explicațiile unui expert
wowbiz.ro
A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 69 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză. Soția i-o oferise cadou de Ziua Îndrăgostiților
iamsport.ro
”Am fost pur și simplu un idiot!”. Legenda României regretă decizia luată în privința naționalei: ”Eram foarte impulsiv, foarte orgolios, am greșit”
MediaFlux
Lista completă a miniștrilor din Guvernul Veștea. Care sunt surprizele înainte de depunerea listei în Parlament (Surse)
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?