Frunda: CEARTA publică dintre liderii PSD şi PNL nu este de bun augur. Băsescu ar putea profita

Liderii PSD şi PNL ar fi trebuit să se închidă într-o cameră, să discute problemele şi să iasă cu un punct de vedere comun, a declarat la RFI Frunda Gyorgy, consilier onorific al premierului Victor Ponta. Frunda se teme că preşedintele Traian Băsescu ar putea profita de pe urma acestor disensiuni şi "ar putea încerca formarea altor majorităţi parlamentare".
Iulian Tudor
04 apr. 2013, 08:18
Frunda: CEARTA publică dintre liderii PSD şi PNL nu este de bun augur. Băsescu ar putea profita

Frunda Gyorgy consideră că problemele din USL ar fi trebuit rezolvate în interiorul Uniunii Social Liberale: „Nu cred că este de bun augur această ceartă publică între liderii celor două partide politice, PSD şi PNL. Cred că ar fi fost în interesul USL-ului ca cei doi să se închidă într-o cameră, să discute problemele acestea şi să iasă cu un punct de vedere comun„.

„Nu cred că e bine ceea ce s-a repetat în viaţa politică românească în ultimii 20 de ani, ca aceste certuri publice între lideri ai aceleiaşi uniuni sau aceluiaşi partid să fie făcute publice şi să nu fie rezolvate în familie, în spatele uşilor închise, pentru că acestea duc la o instabilitate politică, la anumite speculaţii, la trageri de sfori şi ştim bine că în asemenea situaţii, de exemplu, preşedintele republicii este un om care poate profita de aceste lucruri şi va încerca sau e posibil să încerce formarea altor majorităţi parlamentare„, precizează consilierul premierului.

Pe de altă parte, Frunda Gyorgy spune că „Ministerul Justiţiei, care într-un stat de drept este unul dintre ministerele cele mai importante nu este proprietatea sau posesia cuiva, nici măcar politică. El trebuie să aibă la conducere un ministru, cum a fost de exemplu doamna Pivniceru, care cunoaşte sistemul foarte profund din interiorul său, care ştie să-şi proiecteze nişte scopuri care să îmbunătăţească viaţa justiţiei în România. Aici mă gândesc în principal la trecerea de la sistemul legilor pe care le avem la sistemul Codurilor, la republicarea în integritate a tuturor legilor României din ultimii 10-15 ani, pentru că în această perioadă, întotdeauna când o lege a fost modificată, s-a publicat în M.O. doar modificarea, nu legea în integritatea ei, or asta adus de multe ori la aplicări greşite, intenţionate sau neintenţionate, a legii, ceea ce este o sursă esenţială a corupţiei sau a deciziilor judecătoreşti proaste”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Cine i-ar putea lua locul lui Mihai Stoica la FCSB! Gigi Becali și-a adus deja un om în organigramă
Capital.ro
Puțini români știu ce rol are acest buton din tabloul electric. Verificarea lui poate preveni o tragedie
Playtech.ro
Sensul giratoriu, explicat pe înțelesul tuturor. Când ai prioritate și când trebuie să cedezi trecerea. Video
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat motivul pentru care femeia din Galați și-a pierdut viața la doar 10 minute după ce a plecat din spital: „Mama ta este sănătoasă tun”
iamsport.ro
Șocant! Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: 'Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă'
MediaFlux
Lista orașelor din România care vor dispărea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România