FT: Zona euro ar putea apela la băncile centrale pentru a reduce costurile salvării Greciei

Guvernele din zona euro ar putea cere Băncii Centrale Europene (BCE) şi celorlalte bănci centrale din uniunea monetară să contribuie la reducerea costurilor celui de-al doilea acord de finanţare externă a Greciei, care ar ajunge 170 miliarde euro, potrivit Financial Times (FT).
Romania TV
20 feb. 2012, 11:51
FT: Zona euro ar putea apela la băncile centrale pentru a reduce costurile salvării Greciei

Grecia are nevoie de 136 miliarde euro în cadrul noului acord cu UE şi FMI, pe lângă cele 34 miliarde euro încă nedistribuite din pachetul de împrumuturi convenit în 2010, potrivit datelor FT.

Suma depăşeşte cu 6 miliarde euro valoarea acordului convenit în octombrie, iar Germania, Olanda şi Finlanda au insistat ca pachetul de finanţare să nu depăşească 130 miliarde euro.

Miniştrii Finanţelor din zona euro, care ar trebui să aprobe luni cel de-al doilea pachet de finanţare externă a Greciei, speră că BCE va contribui la efort prin renunţarea la o parte din profiturile pe care ar trebui să le încaseze conform deţinerilor de obligaţiuni ale statului elen, măsură faţă de care instituţia s-a arătat deja deschisă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT