Fukushima: Peste 100 de cazuri de cancer de tiroidă la tineri sub 18 ani

Un studiu referitor la impactul radiaţiilor emise în timpul catastrofei de la Fukushima din 2011 a constatat că 103 copii şi adolescenţi din zonă, care aveau până în 18 ani în momentul producerii accidentului la centrala nucleară, au fost afectaţi de cancerul de tiroidă sau sunt suspecţi de a avea această boală, relatează luni AFP, precizând că nu s-a stabilit o legătură clară între dezastrul atomic şi respectivele îmbolnăviri, potrivit Agerpres.
Alina Costache
25 aug. 2014, 15:07
Fukushima: Peste 100 de cazuri de cancer de tiroidă la tineri sub 18 ani

Un comitet de monitorizare a stării de sănătate a locuitorilor din zona afectată a efectuat teste pe aproape 300.000 de tineri din provincia Fukushima (nord-estul Japoniei). S-au înregistrat 57 de cazuri de cancer tiroidian confirmate după intervenţii chirurgicale şi alte 46 suspiciuni de îmbolnăvire, neconfirmate încă.

Proporţia copiilor bolnavi de cancer al tiroidei din provincia Fukushima este de 30/100.000, însă nu există nicio bază de referinţă pentru această regiune, aşa încât nu se poate deduce că s-ar înregistra o creştere ca urmare a accidentului atomic din martie 2011.

Specialiştii înclină să creadă că această formă de cancer nu este direct legată de dezastru. ‘Este greu să se stabilească o legătură de la cauză la efect, totuşi trebuie să continuăm analizele pentru că proporţia de tumori descoperite creşte odată cu vârsta, chiar în condiţii normale’, a spus duminică după-amiază profesorul Shunichi Suzuki de la Universitatea de Medicină din prefectura Fukushima, la prezentarea rezultatelor studiului.

Părinţii copiilor bolnavi cred totuşi că expunerea la radiaţii (îndeosebi de iod 131) în primele zile de la accidentul nuclear este cauza cancerului de tiroidă.

Vezi şi Fructe şi legume MUTANT, afectate de radiaţiile de la Fukushima. Vezi cum arată pepenele şi roşiile FOTO

 

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Adrian Mutu, la un pas de a prelua o națională de top. „7 jucători din Anglia și 5 din Franța!”
Capital.ro
Elena Udrea face dezvăluiri despre Siegfried Mureșan. Fostul ministru: „Nu mă dezic de cei pe care i-am promovat”
Playtech.ro
40 de grade și nopți tropicale. De ce România este mai puțin pregătită decât Franța pentru canicula extremă
Adevarul
Moscova, transformată în „fortăreață”. Cum își protejează Kremlinul elita cu sisteme S-500 și Pantsir
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bilanțul cutremurelor devastatoare din Venezuela a ajuns la 589 de morți. Oamenii caută prin ruine cu mâinile goale după supraviețuitori
iamsport.ro
Prunea s-a întâlnit cu Budescu la mare și a fost năucit: ”Abia vorbea”
MediaFlux
EXCLUSIV VIDEO Scandal în Sectorul 1 privind salubrizarea: Angajați Romprest, blocați într-un autobuz și presați să semneze cu Blue Planet, noul operator
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?