Funcţionari şi experţi de la APDRP Iaşi, trimişi în judecată pentru fraude cu fonduri europene

Administratori de firme, funcţionari de la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) Iaşi şi Inspectoratul Judeţean în Construcţii Iaşi, un fost primar şi un consilier judeţean au fost trimişi în judecată de DNA pentru fraude cu fonduri europene.
Iulian Tudor
12 dec. 2014, 09:18
Funcţionari şi experţi de la APDRP Iaşi, trimişi în judecată pentru fraude cu fonduri europene

Potrivit DNA, au fost trimişi în judecată Elena Curcudel, primar al comunei Mironeasa la data faptelor; Dorinel Modreanu şi Gabriela Pavel, reprezentanţi ai SC Europroiect SRL Focşani; Liliana Raşcovici, Leonard Trufanda, Gabriela Bălan, Maricela Coneac, Mariana Berheci, Florin Melniciuc şi Adrian Cotigă, membri ai comisiei de recepţie la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiţie „Modernizarea drumului comunal DC 49 Schitu Hadâmbului – Ursita – Mironeasa”, scrie Agerpres.

De asemenea, au fost deferiţi justiţiei Ciprian Safir şi Costică Pozner Luca, administrator, respectiv director la SC Conbetas SRL Vaslui; Carmen Muşat, expert în cadrul Inspectoratului Judeţean în Construcţii Iaşi.

În judecată au fost trimişi şi mai mulţi experţi de la APDRP Iaşi: Dumitru Uzuru, Doroftei Boca, Eugeniu Isbaşa, precum şi Gheorghe Pădure (funcţionar) şi Liviu Gabriel Bulgaru, consilier judeţean şi director în cadrul APFRP Iaşi la data faptelor (în prezent suspendat).

Anchetatorii susţin că, la data de 28 martie 2008, comuna Mironeasa, prin reprezentantul său legal, a depus la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit laşi, o cerere prin care a solicitat acordarea unei finanţări comunitare nerambursabile, pentru implementarea proiectului intitulat „Modernizare drum comunal DC 49, Schit Hadâmbu – Ursita – Mironeasa şi achiziţionare utilaje şi echipamente pentru servicii publice”.

Conform cererii de finanţare, valoarea totală a proiectului a fost estimată la 10.596.474 lei, din care valoarea cheltuielilor eligibile a fost de 8.904.600 lei, iar suma cheltuielilor neeligibile a fost de 1.691.874 lei.

Potrivit cererii de finanţare, proiectul avea ca obiective modernizarea drumului comunal DC 49, format din 4 tronsoane cu o lungime totală de 9,88 km precum şi achiziţionarea următoarelor utilaje: un autogreder complet echipat, un tractor transport, o remorcă basculabilă şi o cisternă apă cu pompă.

În data de 11 septembrie 2008, a fost încheiat contractul pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condiţiile Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală, între APDRP şi comuna Mironeasa, în calitate de beneficiar.

Ulterior, la data de 25 octombrie 2011, acest contract a fost atribuit firmei SC Conbetas SRL Vaslui, pentru suma de 4.336.773 lei.

Observând faptul că lucrările de modernizare a drumului nu vor fi finalizate de către Conbetas SRL până la data expirării termenului de implementare a proiectului, respectiv 11 iunie 2012, fiind inevitabilă (în mod legal) rezilierea contractului şi recuperarea finanţării, Elena Curcudel, primar al comunei Mironeasa, a determinat recepţionarea lucrărilor, fără ca acestea să fie executate integral.

În acest sens, ea a întocmit, respectiv a determinat întocmirea mai multor înscrisuri false, după care a depus la autoritatea contractantă cererea ultimei tranşe de plată, în valoare de 1.826.825 lei.

În ziua de 15 iunie 2012, Dumitru Uzuru, în calitate de reprezentant al APDRP Iaşi, a luat cunoştinţă despre faptul că lucrările erau departe de a fi finalizate, vizualizând personal locul execuţiei acestora, împreună cu echipa de cercetare la faţa locului.

După ce a revenit la sediul instituţiei, el i-a informat verbal pe experţii APDRP Iaşi despre cele constatate, fără să întocmească vreo informare scrisă şi nici nu a semnalat suspiciunea de fraudă.

Ulterior, deşi reprezentanţii beneficiarului finanţării europene au depus alte documente, care atestau că lucrările de reabilitare a drumului fuseseră finalizate după expirarea termenului de implementare a proiectului, aceştia au întocmit documente în care erau atestate menţiuni necorespunzătoare referitoare la stadiul proiectului, omiţând să menţioneze faptul că proiectul nu fusese integral realizat în termenul contractual, că beneficiarul depusese documente false pentru a ascunde acest lucru şi pentru a obţine fără drept ultima tranşă a finanţării.

De asemenea, aceştia nu au luat nicio măsură pentru semnalarea fraudei, înlesnind, cu ştiinţă, obţinerea fără drept a ultimei tranşe a finanţării nerambursabile.

Urmarea acestor acţiuni a fost obţinerea fără drept, de către comuna Mironeasa, a sumei de 1.810.179 lei, din care 1.448.143 lei din bugetul UE şi 362.035,92 lei din bugetul naţional.

În cauză, procurorii au dispus măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri ce aparţin inculpaţilor.

Dosarul se va judeca la Tribunalul Iaşi.

Citeşte şi PERCHEZIŢII la CNADNR. Sunt vizaţi mai mulţi şefi din instituţie

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Cadoul primit de Leo Messi de la cea mai bogată familie din India. Valorează peste 1 milion de dolari
Capital.ro
Vladimir Putin este îndrăgostit. Liderul rus și-a recunoscut public sentimentele: DA!
Playtech.ro
Legea chiriașului fără contract. Ce drepturi ai dacă nu ai încheiat un contract
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ei sunt Diana și George, cei doi soți care și-au pierdut viața în Bacău, după un impact violent dintre două mașini. Tânăra de 27 de ani era însărcinată
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
România sare în aer! S-au anunțat prețurile gazelor în 2026
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet