Prefectura Neamț a anunțat, printr-un comunicat de presă, măsuri suplimentare pentru gestionarea efectelor caniculei și protejarea rezervelor de apă, în contextul avertizărilor meteorologice de temperaturi extreme și al problemelor apărute în alimentarea cu apă din zona Nord – Târgu Neamț, potrivit mesagerulneamt.ro.
Deciziile au fost adoptate în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Neamț, condus de prefectul Maria Apostol, și completează măsurile stabilite anterior pentru protejarea populației și asigurarea unor surse alternative de apă.
Citește și: Alerte ANM de furtuni violente, cu descărcări electrice și perdele de grindină VIDEO
Primarii și Comitetele Locale pentru Situații de Urgență au obligația de a analiza zilnic situația alimentării cu apă potabilă din fiecare localitate. Acolo unde este necesar, administrațiile locale pot dispune raționalizarea apei și programe de furnizare pe intervale orare, care trebuie anunțate populației cu cel puțin 24 de ore înainte.
Apa din rețeaua publică va trebui folosită cu prioritate pentru consum casnic, uz menajer și adăparea animalelor. Prefectura solicită interzicerea folosirii apei potabile pentru udarea gazonului, umplerea piscinelor sau bazinelor de agrement, spălarea mașinilor, curților și trotuarelor.
Totodată, autoritățile locale sunt îndemnate să formeze echipe mixte, cu reprezentanți ai primăriilor, Poliției Locale și operatorilor de apă, pentru identificarea consumului abuziv și a pierderilor din instalațiile interioare. Vor fi verificate și fântânile publice, cișmelele și izvoarele locale, pentru a putea fi utilizate în situații de necesitate.
Compania Hidro Prahova, cel mai mare furnizor de apă din judeţul Prahova, anunţă că, din cauza scăderii stocurilor de apă în captarea care asigură alimentarea oraşului Urlaţi, furnizarea apei este oprită temporar, miercuri.
„Hidro Prahova S.A. informează abonaţii că, astăzi, 6 august 2026, pentru refacerea stocului de apă din Frontul de Captare Bălţeşti, pe fondul consumului ridicat înregistrat în această perioadă, este necesară întreruperea temporară a furnizării apei”, au transmis reprezentanţii firmei în mediul online.
În oraşul Urlaţi, apa este sistată în intervalul orar 12:00 – 16:00, în timp ce în localităţile componente Valea Urloii, Cherba şi Valea Seman restricţiile sunt valabile între orele 11:00 şi 18:00.
Furnizarea apei va fi reluată treptat, în funcţie de refacerea stocului de apă şi stabilizarea sistemului de distribuţie, precizează compania.
Cod galben de inundații. Hidrologii anunță viituri rapide cu posibile efecte de inundaţii locale pe unele râuri mici din Dâmboviţa, Prahova, Suceava şi Neamţ
Valul de caniculă este urmat de precipitaţii care pot duce la creşterea nivelului râurilor în mai multe zone ale ţării. Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, joi, cod galben hidrologic valabil pentru râurile Vişeu, Iza, Someş, Mureş, Jiu, Olt, Argeş, Ialomiţa, Siret şi Jijia şi pentru afluenţii acestora, anunţând posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici începând de joi, de la ora 12:00 pînă vineri dimineaţă. Viituri rapide cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din Dâmboviţa, Prahova, Suceava şi Neamţ.
Codul galben hidrologic vizează scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pentru bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Someş, Mureş, Jiu, Olt, Argeş, Ialomiţa, Siret şi Jijia.
Avertizarea intră în vigoare joi, 6 august, la ora 12:00 şi este valabilă până vineri, la ora 9:00.