Furtuna a făcut PRĂPĂD. Copaci doborâţi, alei pietonale şi străzi blocate

Aleile pietonale din parcurile municipiului Orşova şi câteva străzi au fost blocate, marţi, de copacii rupţi de furtună. Din fericire, viceprimarul Constantin Negulescu a declarat că nicio persoană nu a fost rănită.
Romania TV
30 iul. 2013, 14:24
Furtuna a făcut PRĂPĂD. Copaci doborâţi, alei pietonale şi străzi blocate

Furtuna a făcut prăpăd în Orşova. Mai mulţi copaci s-au rupt şi astfel aleile pietonale din parcurile oraşului şi câteva străzi au fost blocate. Fenomenul s-a produs după ce timp de aproape trei luni în zonă nu au mai avut loc precipitaţii, iar mercurul termometrelor, în timpul zilei, a urcat până la 37 grade Celsius.

„Am acţionat cu operativitate pentru degajarea căilor rutiere şi a aleilor din parcuri. Nu ni s-a semnalat nicio victimă„, a precizat viceprimarul Constantin Negulescu, potrivit Agerpres.

El a mai arătat că nici un alt eveniment care să pună viaţa şi sănătatea locuitorilor nu s-a mai înregistrat, în pofida fulgerelor intense şi a vântului puternic care ameninţa cu avarierea unor acoperişuri de bloc.

CODUL PORTOCALIU DE CANICULĂ a fost EXTINS. Vezi hărţile

Meteorologii au emis atenţionare cod galben de furtuni şi vijelii pentru Moldova, Dobrogea şi jumătatea estică a Munteniei. Potrivit ANM, între 30 iulie, ora 15 – 31 iulie, ora 15 vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în Moldova, Dobrogea şi în jumătatea estică a Munteniei. În aceste regiuni se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce trecător vor lua aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse.

În partea de sud-est a teritoriului, în după-amiaza zilei de marţi, disconfortul termic se menţine deosebit de accentuat.

 

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Gigi Becali despre ”rotarizarea” fotbalului românesc. Declarații pe șleau despre Mihai Rotaru și Craiova pe locul 1. Exclusiv
Capital.ro
Facturile la energie electrică încep să crească. Românii primesc oferte cu tarife de peste 2 lei/kWh
Playtech.ro
Părinții îți donează apartamentul, dar vor să locuiască acolo până la sfârșitul vieții. Clauza care îi poate proteja chiar dacă locuința devine a copilului
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod ROȘU în Bulgaria! Sunt cel puțin 10 morți în urma a două evenimente rutiere în lanț. Un român, printre cei vătămați
iamsport.ro
Gigi Becali a plătit o sumă record și a adus un atacant 'cu forță, explozie, viteză și tehnică'
MediaFlux
Horoscop 10 noiembrie 2026. Marțea în care o simplă întâmplare poate schimba totul! Cine are parte de o surpriză uriașă și ce zodii trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România