CALENDAR FUZIUNE. PNL şi PDL vor depune actele la Tribunal până la 1 august

Liderii PNL şi PDL au convenit, marţi, un calendar privind fuziunea dintre cele două formaţiuni. Astfel, până la 1 august, liberalii şi democrat-liberalii vor să depună actele la Tribunalul Bucureşti, transmite România TV. Tot până atunci trebuie decis şi candidatul comun la prezidenţiale.
Iulian Tudor
10 iun. 2014, 09:13
CALENDAR FUZIUNE. PNL şi PDL vor depune actele la Tribunal până la 1 august

Echipele de negocieri ale Partidului Național Liberal și Partidul Democrat Liberal au reluat, marți, discuțiile privind fuziunea dintre cele două partide. 

Liderii celor două formaţiuni s-au pus de acord asupra unui calendar privind fuziunea, astfel încât până la 1 august să depună actele la Tribunalul Bucureşti.

După discuţii, vicepreşedintele PNL Sorin Frunzăverde a declarat că fuziunea dintre PNL şi PDL ar urma să aibă loc înainte de alegerile prezidenţiale.

„Cât de repede posibil (să aibă loc fuziunea – n.r.). Suntem în acest sens condiţionaţi şi de modul în care specialiştii, comisia de statut, va lucra în această perioadă. Însă există o determinare foarte clară să avem pregătită această fuziune, să o realizăm de fapt până la alegerile prezidenţiale”, a spus Frunzăverde.

Prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, a precizat, la rândul său, că miercuri, la ora 17.00, vor începe discuţiile în comisiile comune de specialitate pentru pregătirea fuziunii.

„Cât mai repede posibil, cu atât mai bine, juriştii lucrează la aceste scenarii. Trebuie să ţinem cont că e şi vacanţă judecătorească, dar noi lucrăm şi pregătim documentele„, a spus Predoiu.

De asemenea, Vasile Blaga a declarat că fuziunea PDL-PNL se va realiza cât mai repede cu putinţă, dar nu a fost stabilit încă un termen calendaristic.

„Noi dorim o fuziune cât mai repede cu putinţă, repet, cât mai repede cu putinţă. Nu v-am dat termene până acuma, niciodată. (…) Sunt paşi care urmează a fi făcuţi. Rămânem exact în aceeaşi matrice de la început cu desemnarea candidatului la Preşedinţie, pentru că vom susţine un singur candidat”, a precizat preşedintele PDL.

La rândul său, secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, a precizat că în sensul înfăptuirii fuziunii dintre democrat-liberali şi liberali s-a convenit asupra creării a şapte comisii mixte pe domenii de activitate.

Liderii PDL şi PNL s-au întâlnit în mai multe rânduri pentru a discuta despre etapele în vederea fuziunii. Klaus Iohannis şi Vasile Blaga au asigurat că se doreşte o fuziune cât mai rapidă, iar desemnarea candidatului unic la Preşedinţie să se facă până la 1 august.

Conferinţă „comună” PNL-PDL, sub sigla PDL

În urmă cu câteva zile, Klaus Iohannis a afirmat că, în prezent, PNL trebuie să joace „un rol determinant în acest proces” de unificare a dreptei.

Totodată, acesta a explicat faptul că primele discuţii informale dintre liberali şi democrat-liberali cu privire la fuziune au avut loc imediat după alegerile europarlamentare din 25 mai.

Emil Boc: O fuziune PNL-PDL prin absorbţie nu este cea mai bună soluţie

„Am pornit din capul locului bine, printr-o discuţie paritară PNL-PDL şi am convenit liniile acestei fuziuni – un mare partid de dreapta, fuzionarea celor două partide şi un candidat unic la prezidenţiale. (…) Această discuţie a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute. Cu siguranţă au existat tatonări înainte de această discuţie formală. Au existat chiar discuţii informale între cei doi preşedinţi – Antonescu şi Blaga, dar primele tatonări au fost după europarlamentare şi lucrurile s-au petrecut foarte repede”, a mai precizat liberalul. 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Maria de la Mireasa a recunoscut că a făcut declarații care l-au deranjat pe Bogdan. Ce i-a spus la task-ul cătușelor
Fanatik.ro
Spania, lecție pentru fotbalul românesc! Ce s-a întâmplat după ce ibericii au învins România U21 în urmă cu 7 ani
Capital.ro
Noua taxă TollRo vine cu amenzi neașteptate. Cât poate plăti un șofer care nu achită la timp
Playtech.ro
Greșeala din aplicația TollRo care îi poate costa scump pe șoferii de camioane. CNAIR, despre regula importantă pe care trebuie să o respecte după fiecare cursă
Adevarul
Cine este pilotul erou care a salvat 174 de oameni după ce a fost înjunghiat de copilot: gestul care a prevenit o catastrofă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
Bombă! FC Koln, ofertă pentru unul dintre jucătorii din naționala României: 'Vorbesc foarte frumos despre el'
MediaFlux
Dan Bursuc, accident pe Dorobanți! Un șofer i-a zgâriat mașina după ce nu i-a fost acordată prioritate | Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte