Gabriel Săcărin, tatăl adoptiv al Sorinei, dezvăluie ce s-a întâmplat cu suma de 30.000 de dolari VIDEO

Gabriel Săcărin, tatăl adoptiv al Sorinei, dezvăluie la România TV ce s-a întâmplat cu suma de 30 de mii de dolari, dar şi când vor pleca din ţară cu copila.
Filip Stan
23 iun. 2019, 16:11
Gabriel Săcărin, tatăl adoptiv al Sorinei, dezvăluie ce s-a întâmplat cu suma de 30.000 de dolari VIDEO

„Este un copil deştept şi frumos, exact aşa cum am vazut-o în prioada de potrivire, este bine. Noi suntem în permenenţă  în legătură cu autorităţile, cu oamenii de specialitate care ne ajută ca ea să facă tranziţia cât mai uşor, adaptarea.

Sprijinul oamenilor de specialitate a fost foarte mic, e un copil deştept şi frumos şi simte. Da, ei s-au mai jucat în perioada de potrivire, este un copil vesel, în regula. Mi-a povestit despre cum s-au pregătit soţii Şărămăt, ei credeau că o să vina un executor judecătoresc  uitând că încalcă legea ÎN REPETATE RÂNDURI, NERESPECTAREA HOT JUDECATPRESTI CARE INCETA PLASAMENTUL. Am descoperit ca lucriile sunt mai grave. Am cerut fisa medicala la doctorul de familie, era asigurata deja de asiguratoul meu, are acelasi nivel de asigurare ca si copii mei, aveam 30 de zile sa facem asta din momentul in care s a dat hotararea judecatoreasca , altfel ramanea fara asigurare timp de un an de zile. 

 

Ne-am uitat in fisa medicala, am gasit 3 bilete de externare de la spital, giardia, malnutritie moderata, foarte alarmant pentru cineva in plasament, pneumonie si inca cateva pe care nu mi le amintesc, ne am pus problema ca acest lucru este tratament rau aplicat minorului, lasand la o parte abuzul emotional ca ii luam organele. Sorina ne a povestit ca a fost antrenata ce raspunsuri sa dea la executorul judecatoresc. Noi am facut demersuri in fiecare zi la toate autoritatile incepand de jos pana cat de sus am putut, toti au raspuns, singurul a fost avocatul poporului care acum s a sesizat repede.

Citeşte şi: Zeci de persoane protestează în faţa parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru anularea adopţiei Sorinei

Pana la urma am facut plangere penala, am fost parte civila la adoptie si protectia copilului , plangere impotriva familiei Saramat pentru ca a fost asistent maternal, nu mai era, nu mai avea contract de munca, copilul daca nu as fi fost adoptator, el trebuie dus la stat nu conta afectiunea si iubirea dintre familie si copil, nu mai avea forma de protectie. Cine este de vina ca s a ajuns aici? Lucrurile au inceput cu mult timp in urma, au semnat de doua ori ca nu vor copilul, au semnat dreptul la prioritate, puteau sa se razgandeasca in 30 de zile, puteau sa ceara atestat de familie adoptatoare si sa ceara copilul, din 2013 pana cand am venit in 2018.

Pe ce s-au cei 30 de mii de dolari

In partea romana nu exista cheltuiala, toata este gratuita pentru familie, in schimb in SUA in orice tara straina, o familie de cetateni romani, doar romani poata sa vina sa adopte prin agentie autorizata de autoritatea nationala de adoptie si care face toate controlalele, face cursuri de parinti, este o diferenta sa fi parinte de copil biologic si sa ai un copil adoptat care a pierdut familia, a avut sistem de leagan, a ajuns la asistenti maternali, sunt diferite, credem ca avem suflet si intelgem, dar 6 luni de cursuri ne au deschis orizonuturi pe care nu le banuiam, astea sunt pe bani.

Tot pe bani, monitorizare de acum inainte de la autoritati, monitorizeaza tot pe propietatea mea, daca eu am spu ca o sa pun parchet 3 luni mai tarziu ma intreaba de ce n am pus, oamenii sunt foarte atenti la detalii, grijulii sa-i fie copilului bine. 

Despre presupusul trafic de organe

M-am saturat sa vad asta, cand am avut perioada de potrivire, familia Saramat a facut plangere la DIICOT pentru trafic de minori, de organe, mai multe fapte, scriau ca fetita noastra e vizibil bolnava, au diagnosticat ei, precis ii trebuie organe ca nu inteleg cum o familie cu doi copii vor un copil de etnie roma, au zis sa atace, la dosarul de adoptie existau analizele intregii familii, cand eram in Romania am mers la doctor am luat trimitere si s a demonstrat ca este sanatos. Am depus la dosar si la DIICOT.

Dupa care lucrurile s au terminat, s a incheiat, deja au ordananta de NUP. Am fost la DIICOT, am spus ca noi suntem cei pentru care s a depus plangere, suntem aici, vrem sa vorbim sa vedem ce se intampla. Anchetele din acea plangere s au terminat, ultima acum o saptamana jumatate.

Au facut plangere sperand ca civilul procesul de adoptie va fi oprit dar pe minori este urgenta si ea nu este oprita de penal daca reuseau sa gasesca ceva in neregula puteau sa atace adoptia dar nu s-a gasit. Am luat decizia sa adoptam acum multi ani, fata noastra a jucat intr-o piesa si era copil de la ofelinat. Fetita noastra fiind singura la parinti atunci ne-a pus sa merem la orfelinat sa luam o sora, a atins o coarda sensibila in sufletul sotziei care are mama adoptata si matusa adoptata. Ne am dat seama ca suntem romani si Romania are 57 de mii de copii in orfelinate. Am inceput sa facem pasi mici. Ne-am dat seama ca avem resurse emotionale, financiare sa jutam un copil din tara noastra. Am dat dosarul si a fost aprobat, am cerut sa vedem lista copiilor greu adoptabili, dar ni s a spus ca noi nu avem voie, doar cei din tara. Ni s a spus ca puteam vedea 4 sau 5 copii, am stabilit ca avem copii nostri si vom lua pe primul oferit. Am auzit pe multi spunand sa nu luam de etnie, cand a venit dosarul ei ne am bucurat ca avea sansa sa vina la New York unde nu conteaza culoarea”.

DailyBusiness
Guvernul a pus gând rău concediilor bugetarilor. Cine ar urma să mai primească vouchere de vacanță
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Imagini tulburătoare! Ultima apariție publică a lui Mihai Leu! Cum arăta fostul pugilist
Fanatik.ro
Rezultate Evaluarea Națională 2025. La ce oră se afișează, de fapt, notele pe 3 iulie. Admitere liceu 2025 în urma notelor obținute
Capital.ro
TAXĂ suplimentară în România. Se introduce în toată țara. Premierul a anunțat personal: De la 1 ianuarie
Playtech.ro
Interzis în curte când este caniculă. Gesturile banale care îţi aduc amenzi de mii de lei chiar dacă este proprietatea ta
DailyBusiness
Dragoş Anastasiu, vicepremier: ”O să fie o ordonanţă Trenuleţ”. Guvernul pregătește majorarea TVA la 21%, iar cel la alimente la 11%. Pensiile peste 3.000 lei scad, cresc impozitele locale și prețul carburanților
Adevarul
„Legat de motocicletă și târât”. Kievul anchetează o posibilă execuție a unui prizonier de război
wowbiz.ro
Scene sfâșietoare au avut loc la spital, înainte ca Mihai Leu să moară: „Când am intrat la el în rezervă...”
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Pierdere grea pentru PRO TV. Antena 1 a dat lovitura
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gigi Becali şi-a făcut apariția cu mare stil la nunta fiicei lui Gică Hagi! Cum a arătat miliardarul de la FCSB
kanald.ro
Ce se întâmplă cu pensiile și salariile românilor în 2026. Ilie Bolojan a făcut anunțul în urmă cu puțin timp
Cancan.ro
Medicul care l-a tratat pe Mihai Leu, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața sportivului: 'În final, a cedat și inima' 😢
Playsport.ro
Dacă ai mașina fabricată înainte de 2019, ar putea avea defecțiuni grave. Ce trebuie să faci rapid, conform RAR
Capital.ro
Închisoare de până la 6 ani pentru Călin Georgescu. Lovitură pentru fostul candidat. Nu se aștepta la asta
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a petrecut noaptea cu o blondă, înainte să anunțe despărțirea de soție. S-a aflat cine e misterioasa femeie
stirilekanald.ro
Andreea s-a sinucis la doar 13 ani. Unchiul ei a găsit-o cu ștreangul de gât într-o pădure lângă casă: "S-ar fi certat cu prietenul ei"
Încep concedierile în rândul bugetarilor! Lista instituțiilor care vor reduce drastic personalul în perioada următoare
MediaFlux
Toți oamenii lui Bolojan: cine sunt și cât câștigă consilierii și secretarii de stat
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Aparatul bugetar administrativ în România: instituţii, evoluţie şi recomandări