Gabriela Cristea dezvăluie rețeta desertului perfect pentru vară: tiramisu cu lămâie și busuioc, un adevărat deliciu

Gabriela Cristea a dezvăluit rețeta unui tiramisu cu lămâie și busuioc, fără limoncello. Vedeta a explicat ce ingrediente folosește și cum prepară acest desert.
Irina Dumitrescu
13 aug. 2026, 15:04
Gabriela Cristea dezvăluie rețeta desertului perfect pentru vară: tiramisu cu lămâie și busuioc, un adevărat deliciu

Gabriela Cristea este una dintre cele mai urmărite vedete de televiziune din România, fanii admirând-o pentru viața profesională, dar și pentru familia frumoasă pe care o are. Totodată, prezentatoarea iubește să gătească și nu ezită să împărtășească în mediul online rețetele pe care le prepară. Recent, Gabriela Cristea le-a făcut poftă urmăritorilor cu un tiramisu cu lămâie și busuoic, perfect pentru vară.

Citește și: Gabriela Cristea, rețetă perfectă pentru vară: „Singurul lor secret este calitatea ingredientelor”

Vedeta a împărtășit rețeta cu urmăritorii, susținând că acest desert are o aromă fresh și o textură cremoasă, secretul gustului stând în siropul aromat în care se înmoaie pișcoturile.

„Am pregătit un tiramisu cu lămâie fin, răcoritor și incredibil de parfumat. Fără limoncello, doar cu ingrediente simple care, împreună, fac magie. Iar secretul lui este siropul aromat în care am înmuiat pișcoturile”, a scris Gabriela Cristea pe pagina sa de Facebook.

Cum prepară Gabriela Cristea tiramisu cu lămâie și busuioc

Pentru crema de mascarpone, vedeta folosește următoarele ingrediente:

-500 g mascarpone;
-400 ml smântână pentru frișcă;
-150 g zahăr pudră.

Pentru siropul aromat sunt necesare următoarele:

-300 ml apă;
-100 g zahăr;
-coaja de la o lămâie;
-câteva frunze de busuioc proaspăt.

Totodată, pentru asamblare se folosesc aproximativ 250 de grame de pișcoturi. Această rețetă este completată de un lemon crud, preparat în casă, care îi oferă desertului aroma intensă de lămâie.

Pentru crema de lămâie este nevoie de:

-șase ouă întregi

-300 de grame de zahăr

-200 ml de suc proaspăt de lămâie

-coaja rasă fin de la patru lămâi bio

-160 de grame de unt rece

-un praf de sare.

Mod de preparare:

Pentru crema principală, smântâna pentru frișcă se mixează împreună cu zahărul pudră până când devine aerată și își păstrează forma. Se adaugă apoi mascarpone și se amestecă până când rezultă o cremă omogenă și suficient de fermă pentru a putea fi așezată în straturi.

Ingredientele pentru crema de lămâie se gătesc la foc mic, amestecând constant, până când compoziția se îngroașă și capătă consistența unei creme. Untul rece se adaugă apoi treptat și se încorporează până când lemon curd-ul devine fin și omogen. Crema trebuie lăsată să se răcească înainte de asamblare.

Secretul acestui desert stă în siropul cu lămâie și busuioc. Vedeta a explicat că apa și zahărul se pun la încălzit, iar după dizolvarea zahărului se adaugă coaja de lămâie și frunzele proaspete de busuioc. Amestectul este lăsat să se aromatizeze, apoi se răcește. Gabriela Cristea a precizat că siropul oferă pișcoturilor o aromă specială.

Prăjitura se asamblează astfel:

După ce siropul și lemon curd-ul s-au răcit, poate începe asamblarea desertului.

Pișcoturile se înmoaie rapid în siropul aromat cu lămâie și busuioc. Este important să nu fie lăsate prea mult în lichid, pentru a nu deveni excesiv de moi.

Se așază apoi un strat de pișcoturi, urmat de crema de mascarpone și lemon curd. Straturile se repetă până la terminarea ingredientelor.

La final, se adaugă un strat de cremă, iar deasupra se presară coajă rasă de lămâie. Desertul se păstrează la frigider înainte de servire, pentru ca straturile să se stabilizeze și aromele să se combine.

Citește și: Gabriela Cristea a dezvăluit rețeta de înghețată proteică: „Se face repede și e super delicioasă”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mihaela Borcea, în doliu! A murit tatăl ei: "S-a oprit o parte din lumea mea…”
Fanatik.ro
„Vacanță plătită!”. Marius Șumudică a răbufnit în direct despre dezastrul de la CFR Cluj: „Zero metri de sprint 3 meciuri la rând!”
Capital.ro
Social-democrații își mențin poziția privind legea hidrocentralelor. Replica lui Sorin Grindeanu pentru Nicușor Dan: Nu își permite nimeni să dea ordine PSD-ului
Playtech.ro
Cât economisești într-un an cu panouri fotovoltaice dacă ai aer condiționat. Calcul pentru o familie care locuiește la casă
Adevarul
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trei copii au rămas orfani în urma incidentului rutier din Corbii Mari! Șoferul nu avea permis și ar fi condus băut
iamsport.ro
Scandalos: Becali nu e singurul! Fostul campion al României a numit alți 4 finanțatori din SuperLiga care se bagă peste antrenor: ”Știu 100%! Nu era așa înainte”
MediaFlux
Horoscop 13 august. Zi cu ghinion pentru unele zodii! Cine trebuie să fie atent la bani, certuri și decizii greșite
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat