Gabriela Firea, despre cei care au votat împotriva lui Dragnea la CExN: Unitatea noastră nu este distructivă

Unitatea celor care s-au exprimat împotriva conducerii PSD nu este una distructivă pentru partid şi coaliţie, a declarat luni primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, vicepreşedinte al PSD.
Romania TV
24 sept. 2018, 08:34
Gabriela Firea, despre cei care au votat împotriva lui Dragnea la CExN: Unitatea noastră nu este distructivă

Întrebată de jurnalişti, înainte de a intra în sala de şedinţe, dacă se teme de o posibilă excludere din partid sau că ar putea fi chiar demisă din funcţiile de conducere pe care le ocupă în cadrul PSD, Gabriela Firea a spus că dacă este vorba de „delict de opinie”, atunci va suporta consecinţele, dar speră să nu se întâmple asta.

„Dacă pentru delict de opinie poţi fi exclus din PSD, mi-oi duce crucea, dar sper să nu se întâmple aşa ceva şi eu apreciez faptul că toţi colegii mei au considerat că nu se pune problema ca eu să fiu exclusă. Eu nu am făcut altceva decât să afirm, poate în anumite situaţii puţin pe o tonalitate mai ridicată sau pătimaşă, dar aşa trebuie să fie politicienii în slujba cetăţenilor, faptul că în paralel cu această luptă extrem de corectă împotriva abuzurilor care s-au petrecut în anii anteriori şi a imixtiunii în actul de justiţie, trebuie să ne ducem la îndeplinirile angajamentele faţă de cetăţeni”, a declarat luni în Parlament Gabriela Firea, înaintea şedinţei Biroului Permanent al PSD.

Ea a arătat că există puncte de vedere „care nu sunt chiar atât de fidele, de exacte cu ceea ce se spune la nivel de conducere”, dar, după ce se ia o decizie într-un for de conducere, aceasta trebuie respectată.

Întrebată dacă grupul celor care au votat vineri împotriva susţinerii lui Liviu Dragnea rămâne unit, Firea a precizat că acest grup este compus de fapt din 11 persoane, „poate chiar mai multe”, dar unitatea acestora nu este una distructivă pentru PSD.

„Eu spun că sunt 11 şi poate chiar mai mulţi, pentru că au fost şi câţiva care au absentat motivat pentru că pierdeau avionul. Unitatea noastră nu este distructivă, nu este împotriva unei persoane, ci este – şi am afirmat-o – pentru îmbunătăţirea deciziilor în partid cu scopul ca guvernarea să fie şi mai performantă, coaliţia majoritară din Parlament să funcţioneze şi mai bine, iar ceea ce am promis la nivel central şi local pentru români să se ducă la îndeplinire, în paralel cu această luptă care este respectabilă şi care este legitimă de a pune capăt practicilor nedemocratice în ceea ce priveşte funcţionarea eficientă a actului de justiţie”, a susţinut Gabriela Firea, înainte de începerea şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD, transmite Agerpres.

Vineri, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a primit un vot de susţinere din partea a 55 de membri ai CExN, doar 8 pronunţându-se împotrivă.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Gigi Becali, mega lovitură de 6 milioane de euro înainte de U Cluj – FCSB: „Bănuțul a intrat în cont!”. Exclusiv
Capital.ro
Taxă de peste 500 de lei pentru șoferi. Primăria a făcut anunțul. Unde se aplică
Playtech.ro
Ce acte trebuie să ai obligatoriu în mașină. Mulți șoferi uită unul esențial și riscă amendă
Adevarul
Vacanța de vis în Albania, transformată în coșmar. Povestea unui cuplu care s-a adresat Curții de Justiție Uniunii Europene
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
„Mi-e greu să cred că nu și-ar fi dorit să se mai trezească a doua zi”. Asta a fost ULTIMA DORINȚĂ a Ștefaniei Szabo! A apelat la un coleg cu doar câteva ore înainte să moară... mesajele au ieșit la suprafață!
iamsport.ro
Ilie Năstase nu se dezminte! Ce s-a întâmplat la prima înfățișare în procesul de divorț cu Ioana
MediaFlux
Bilete de tratament pentru pensionari. Anunț de la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
O nouă EXPLOZIE a avut loc cu câteva momente în urmă, din cauza acumulării de gaze
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai