Gabriela Firea îl desfiinţează pe Nicuşor Dan pentru că n-a plătit datoriile către ELCEN. „A avut un guvern prietenos. În acest caz, cum să nu-ţi plăteşti facturile?”

Fostul primar general Gabriela Firea l-a criticat în termeni duri pe actualul edil al Capitalei, Nicuşor Dan, despre care susţine că e responsabil pentru faptul că Primăria nu şi-a plătit facturile către ELCEN, chiar dacă a avut "un Guvern prietenos" care i-a alocat sume mari de bani.
Filip Stan
26 nov. 2021, 23:46
Gabriela Firea îl desfiinţează pe Nicuşor Dan pentru că n-a plătit datoriile către ELCEN.

În prezent ministru al Familiei, Gabriela Firea a aflat în urma unei „discuţii informale la Guvern că Primăria Capitalei are „şapte luni de neplată” către Elcen, motiv pentru care compania a anunţat că va intra în „incapacitate de plată” din cauza datoriilor PMB.

„Astăzi, cei 21 de consilieri generali ai PSD au oprit dorinţa domnului Nicuşor Dan de a creşte facturile la agentul termic cu 70%, dumnealui a venit în Consiliul General cu un proiect care, dacă era aprobat cu privire la preţul gigacaloriei, facturile creşteau cu 70%, urmând ca ulterior domnia sa prin promisiune să obţină sau nu de la Guvern anumite sume de bani care nu ştiu în baza căror legi poate să le solicite, câtă vreme primeşte acea cotă lunară care e mult mai mare decât cea pe care o primeam eu când eram primar general.

Dacă în ceea ce mă priveşte am avut luni în care am primit doar 180 de milioane de lei, 200 de milioane, 220, 230, dumnealui a avut luni de zile, pentru că a avut un guvern prietenos – guvernul coaliţiei de dreapta, un an de zile – a avut luni în care a primit şi 400 de milioane de lei. În acest caz, cum să nu-ţi plăteşti facturile datorate? Cum de a acumulat şapte luni datorii către Elcen?”, a declarat Gabriela Firea, vineri seară, la Antena 3, conform News.ro.

Citeşte şi: Gabriela Firea, atac la Violeta Alexandru: E invidioasă! Are ieșiri nedemne de o doamnă!

Ministrul Familiei a precizat că este „datoria Primăriei Capitalei să găsească soluţiile juridice şi financiare pentru a subvenţiona agentul termic”:

„Aşa cum atât eu, cât şi toţi foştii primari am găsit soluţiile şi financiare şi juridice pentru a plăti această subvenţie de peste 60% din agentul termic, nu înţeleg de ce noul primar dă vina permanent pe foştii primari, pe Guvern, pe Consiliul General, pe Termoenergetica. Atunci dumnealui e sau nu e primar general? Primarul găseşte soluţii”, a susţinut fostul edil al municipiului Bucureşti.

De asemenea, Gabriela Firea a mai afirmat că, prin neplata facturilor către Elcen, Primăria Capitalei „blochează un circuit financiar al statului şi blochează alte instituţii ale statului”.

Reacţia Gabrielei Firea vine în contextul în care primarul general Nicuşor Dan a propus în şedinţa CGMB ca din 1 decembrie, preţul pentru gigacalorie plătit de bucureşteni să fie de 280 de lei.

PNL şi PMP au fost de acord cu această propunere, dar USR şi PSD s-au opus. ”Până la o nouă hotărâre de Consiliu General, care să stabilească tarifele pentru populaţie, bucureştenii vor plăti cât plătesc din 2011, adică 164 de lei pe gigacalorie”, a afirmat el, adăugând că speră că Guvernul va veni la rândul lui cu un sprijin în privinţa subvenţiei.

Citeşte şi: Ministrul Finanţelor, atac dur la adresa lui Nicuşor Dan: „Nu avem nicio vină că nu e gospodar. A mai estimat că a doua zi după ce e ales facem duş”

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
O asistentă de 23 de ani a fost găsită moartă în timpul turei, într-un spital privat din Constanța. Tânăra abia venise la serviciu
Fanatik.ro
Cine e femeia care stârnește controverse cu ipostazele în care apare, la 73 de ani. S-a fotografiat cu unul dintre cei mai cunoscuți bărbați din lume
Capital.ro
A murit cel mai iubit actor. Doliu în teatru, film și televiziune. A avut o carieră de peste șase decenii
Playtech.ro
Prețul montării unei prize în 2026: cât plătești, de fapt, pentru manoperă
Adevarul
Riscă Iran să fie noul Vietnam al Americii? Expert în Orientul Mijlociu: „Au multe capacități necunoscute și rachete puternice”
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă la granița României! O dronă rusească a pătruns în spațiul aerian românesc, la nord de Sulina
iamsport.ro
S-a aflat totul! Tottenham a vrut să îl vândă pe Drăgușin în această iarnă! Ce sumă doreau englezii pentru român
MediaFlux
Eliza, fiica Adriana Iliescu a împlinit 21 de ani. Cum arată astăzi tânăra
stirilekanald.ro
28 de elevi din Focșani și profesoarele lor, blocați în Dubai după închiderea spațiului aerian
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj