Gabriela Firea, nou anunţ despre testarea bucureştenilor: Se vor testa maxim 1.500 de persoane pe zi

Gabriela Firea a făcut noi precizări despre testarea bucureştenilor pentru coronavirus. Potrivit edilului, se vor face maxim 1.500 de teste pe zi.
Filip Stan
25 mai 2020, 09:52
Gabriela Firea, nou anunţ despre testarea bucureştenilor: Se vor testa maxim 1.500 de persoane pe zi

„Începând de astăzi, persoanele selectate vor primi scrisorile din partea Primăriei Capitalei şi celor 6 primării de sector. Fiecare persoană va putea să accepte sau nu testarea. Nu este obligatorie dar credem că este necesară. Nu este invazivă, nu este dureroasă, este vorba despre o simplă picătură de sânge din buricul degetului. 

După ce persoanele vor fi informate prin scrisoare, acestea vor avea la dispoziţie un număr de telefon unde vor anunţa că doresc să fie testate şi se va realiza o programare, astfel încât, la Arena Naţională să nu vină mai mult de 1.500 de persoane pe zi. Programul va fi de luni până duminică de la 8 dimineaţa până la 20:00. Încercăm să evităm aglomeraţia, să păstrăm distanţa fizică şi socială, să nu punem în pericol cadrele medicale şi nici persoanele care vin să se testeze. Acest test va fi de bun augur, va fi necesar, rezultatele le vom transmite către toate autorităţile naţionale, iar măsurile de relaxare care se vor putea lua vor fi în cunoştinţă de cauză. Vom sti exact cum a circulat coronavirusul în Bucureşti”, a spus Gabriela Firea. 

Primăria Capitalei a lansat vineri platforma online http://testampentrubucuresti.assmb.ro/. Testarea se realizează în mod gratuit, Primăria Capitalei, prin ASSMB, urmând să deconteze pentru fiecare persoană testată suma de 200 de lei, direct către laboratoarele de stat şi private afiliate proiectului.

Pe platforma online se pot înscrie, în vederea testării RT-PCR, bucureştenii care sunt asimptomatici, adică nu se află în definiţiile de caz stabilite de Institutul Naţional de Sănătate Publică şi care doresc să participe la proiect pe bază de voluntariat.

Bucureştenii trebuie să completeze o declaraţie ce cuprinde criterii de eligibilitate şi date personale (nume, prenume, CNP, serie şi număr CI, vârstă, sex, adresă de domiciliu, număr de telefon, adresă de e-mail, în cazul minorilor sunt necesare datele din certificatul de naştere). După finalizarea acestei prime etape şi acceptarea intrării în program, urmează completarea cererii de înscriere şi consimţământul pentru participare.

Fiecare participant înscris va primi un număr de înregistrare şi un e-mail de confirmare, urmând să fie contactat pentru programare şi testarea propriu-zisă. Un call-center dedicat va ţine legătura cu bucureştenii înscrişi în program şi le va comunica data şi ora la care vor trebui să se prezinte la unitatea medicală afiliată pentru testare.

Citeşte şi Gabriela Firea: „8.500 de bucureşteni s-au înscris pentru a se testa gratuit de coronavirus”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
„La FCSB sunt doi patroni!” Meme Stoica dezvăluie cui îi aparține, de fapt, afirmația: “E un impostor! I-am spus lui Gigi Becali”
Capital.ro
Pensionarea anticipată, condiții mai stricte în România. Ce vechime trebuie să aibă românii și cât pot pierde din pensie
Playtech.ro
Calendarul restricțiilor pentru mașinile vechi din București. Ce autoturisme nu vor mai putea circula din 2027 și până în 2032
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Delegația Invest Qatar, vizită la București la inițiativa omului de afaceri Dragoș Dobrescu! România și Qatar consolidează legăturile economice într-un eveniment de gală
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România