Gabriela Firea: PMB va amplasa corturi şi containere anticaniculă în cele mai aglomerate puncte ale Capitalei VIDEO

Primăria Municipiului București (PMB) va amplasa 20 de corturi și zece containere anticaniculă în cele mai aglomerate puncte ale Capitalei, date fiind temperaturile ridicate de până la 34-35 de grade Celsius și atingerea pragului critic de 80 al indicelui temperatură/umezeală, ce se anunță în următoarea perioadă, a anunțat, joi, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.
Alina Costache
22 iun. 2017, 16:11
Gabriela Firea: PMB va amplasa corturi şi containere anticaniculă în cele mai aglomerate puncte ale Capitalei VIDEO

Potrivit edilului șef, corturile vor fi amplasate în perioada următoare în Piața Victoriei, Piața Romană, rond ASE, Piața Universității — în zona Spitalului Colțea și a Institutului de Arhitectură, Piața Unirii, bulevardul Regina Maria, Piața Moghioroș, Piața C.A. Rosetti, Piața Iancului — la Metrou.

Săptămâna viitoare, a adăugat Firea, vor fi amplasate zece containere anticaniculă în Piața Victoriei, Herăstrău, Piața Romană, Unirea, Dristor, Parcul Carol, Piața 11 Iunie, bulevardul Regina Maria, Arhitectură și Obor.

„Vor fi mult mai bine pregătite, mult mai dotate, vor oferi servicii superioare pentru cetățenii care ar putea nevoie de îngrijiri medicale. De acest proiect se va ocupa Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale din București”, a precizat Firea la comandamentul convocat pentru combaterea efectelor caniculei.

Edilul șef a precizat că a discutat cu reprezentanții conducerii RATB, care vor lua toate măsurile astfel încât să fie cât mai puține mijloace de transport în comun care nu au aer condiționat, să crească confortul călătorilor pe timp de vară și, de asemenea, să se ia măsurile care se impun pentru ca timpii de așteptare în stațiile RATB să scadă în această perioadă de disconfort termic.

Primarul general a solicitat Poliției Locale să intensifice controalele în piețe și să ia toate toate măsurile pentru ca alimentele care se vând să fie păstrate în bune condiții, frigiderele să fie în stare de funcționare, astfel încât să nu existe situații în care să fie vândute cetățenilor alimente alterate.

De asemenea, Firea a solicitat Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București să monitorizeze atent situația persoanelor fără adăpost, în această perioadă, precum și cazurile sociale și să intervină dacă este cazul.

„Apa Nova să asigure apa potabilă necesară populației și intervenția în regim de urgență la orice avarie care are ca efect întreruperea asigurării apei potabile în Municipiul București, menținerea în regim prelungit a fântânilor arteziene. De asemenea, măsuri pentru menținerea în funcțiune a celor 58 de cișmele aflate în administrația Apa Nova din București”, a subliniat primarul general.

Totodată, Firea le-a reamintit operatorilor de salubritate că este interzisă spălarea sau stropirea în anotimpul călduros în intervalul orar 13,00——17,00. „De asemenea, vă solicit concursul dumneavoastră astfel încât să se respecte programul de evacuare a deșeurilor menajere și să intensificați numărul de ridicări de deșeuri menajere de la unitățile de alimentație publică, cât și de la piețele agroalimentare”, a mai precizat primarul general.

Potrivit Gabrielei Băncilă, director la Administrația Națională de Meteorologie (ANM), în cursul acestei zile a fost emisă o informare meteorologică privind instabilitatea accentuată, dar și disconfortul termic, care va fi resimțit și în București.

„Informarea este valabilă pentru ziua de mâine, de la ora 13,00, până în dimineața zilei de sâmbătă, timp în care, inclusiv în Capitală, disconfortul termic va fi în creștere, odată cu creșterea valorilor termice, estimând pentru mâine după-amiază o temperatură apropiată de pragul caniculei, în jur de 34 de grade, posibil 35 de grade în centrul orașului, și coroborată cu umezeala din aer, vorbim despre posibila atingere a pragului critic de 80 al indicelui temperatură/umezeală. Ulterior, așa cum informează ANM, acest val de căldură se va menține pentru regiunile din jumătatea de sud a României, inclusiv în Capitală, atât la sfârșitul acestei săptămâni, cât și pe parcursul celei viitoare, cel mai probabil, în prima sa jumătate, urmând a se înregistra temperaturi în orele amiezii în jurul pragului de caniculă”, a anunțat Băncilă.

Citeşte şi INFORMARE METEO: Furtuni violente şi disconfort termic ridicat în aproape toată ţara

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ea este fata găsită într-o valiză abandonată în râul Olt. Cu cine a fost văzută Valentina ultima dată
Fanatik.ro
Drama tânărului care se poate lăsa de fotbal după accidentul echipei Dinamo 2 de la Câmpulung: „Mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat cu viață”. Video - Fanatik.ro
Capital.ro
Cum ar vota românii dacă astăzi ar avea loc alegeri parlamentare. Sondaj CURS: 47% vor alegeri anticipate, iar AUR rămâne pe primul loc în intenția de vot
Playtech.ro
Cât se câștigă la cules de struguri în 2026. Recolta este bogată, dar podgoriile duc lipsă de muncitori
Adevarul
Cristian Pîrvulescu critică „spectacolul” din jurul lui Georgescu: „DIICOT nu trebuie să se joace”
wowbiz.ro
Detaliul cutremurător din cazul tinerei găsite moartă în valiză: Tatăl Valentei a vorbit cu ea cu doar câteva ore înainte să moară. Ce au descoperit legiștii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr de 22 de ani a căzut de pe Colosseum, în Italia. Motivul pentru care se afla pe monument fără schelă
iamsport.ro
Fostul finanțator din Liga 1, convins că Dinamo nu are șanse la titlu: ”Administrația nu e competentă, lotul e mai slab decât anul trecut!”
MediaFlux
Horoscop 23 septembrie 2026. O zi care întoarce situația pentru mai multe zodii! Apare un adevăr care nu mai poate fi ignorat
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte