Gafă de proporţii la NASA: Fotografia care a stârnit indignarea nepalezilor

NASA a stârnit indignare în Nepal, după ce a postat pe site-ul agenţiei o fotografie cu un munte indian care era prezentat ca fiind Everest, cel mai înalt vârf din lume, considerat un motiv de mândrie pentru locuitorii acestui micuţ stat din Munţii Himalaya, informează AFP, citat de Mediafax.
Alina Costache
13 dec. 2012, 13:01
Gafă de proporţii la NASA: Fotografia care a stârnit indignarea nepalezilor

Agenţia spaţială americană indica pe site-ul ei că fotografia, realizată de astronautul rus Iuri Malencenko de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), aflată la o altitudine de 370 de kilometri, prezintă celebrul vârf înalt de 8.848 de metri, al cărui pisc este acoperit cu zăpadă.

Fotografia s-a propagat rapid pe internet, via Twitter, fiind apoi preluată de presa internaţională, mai ales de revista americană The Atlantic şi de site-ul Space.com.

Nepalezii au „mirosit” însă că era vorba de o eroare şi şi-au exprimat dubiile pe reţelele de socializare. Jurnalistul Kunda Dixit, bun cunoscător al muntelui Himalaya, a declarat pe Twitter: „Îmi pare rău băieţi, dar vârful cu o umbră în mijloc nu este muntele Everest”.

NASA a confirmat joi că a comis o eroare şi a retras de pe site-ul ei acea fotografie.

„Nu este Everest. Este vârful Saser Muztagh din lanţul Karakoram din regiunea Caşmirului indian„, a recunoscut un purtător al agenţiei americane.

Vârful Everest, aflat la graniţa dintre Nepal şi China, este o „ţintă” fotografică foarte căutată de astronauţi, însă piscul este destul de greu de prins în fotografiile realizate din spaţiu, afirmă astronautul Ron Garan, care s-a aflat la bordul ISS în 2011 pentru o misiune ştiinţifică.

„În general, programul noastru dintr-o zi de lucru nu ne permite să facem fotografii cu Terra. Dacă vrem să fotografiem un punct specific de la sol, trebuie să cunoaştem mai întâi momentul în care vom trece pe deasupra lui”, a explicat astronautul american pentru revista The Atlantic.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT