GAFĂ la Cotroceni: Mesajul preşedintelui Băsescu de Ziua Imnului Naţional, trimis cu o LUNĂ în AVANS

Administraţia prezienţială a transmis, sâmbătă, un mesaj cu prilejul Zilei Imnului Naţional, în care subliniază că fără implicarea activă a tuturor cetăţenilor în viaţa societăţii, nu putem avea o ţară stabilă, prosperă şi demnă. Doar că mesajul transmis de Biroul de presă al Preşedinţiei a venit cu o lună mai devreme, întrucât ziua Imnului este sărbătorită în România în data de 29 iulie.
Romania TV
29 iun. 2013, 09:02
GAFĂ la Cotroceni: Mesajul preşedintelui Băsescu de Ziua Imnului Naţional, trimis cu o LUNĂ în AVANS

Iată mesajul transmis de Administraţia prezidenţială cu ocazia zilei Imnului Naţional al României:

„Ziua de 29 iunie, când toţi românii sărbătoresc Imnul Naţional, ne oferă un bun prilej să înţelegem cât de important este să fim uniţi în jurul valorilor noastre naţionale. Imnul Naţional, ‘Deşteaptă-te, române’, născut în Zilele Revoluţiei de la 1848 şi cântat în momente grele pentru naţiunea noastră de către generaţiile care au făurit statul român, ne îndeamnă să înţelegem că la temelia unui stat puternic stă întotdeauna un popor solidar şi responsabil şi că, fără implicarea activă a tuturor cetăţenilor săi în viaţa societăţii, nu putem avea o ţară stabilă, prosperă şi demnă. În această zi de sărbătoare îi invit pe toţi românii să cinstească şi să onoreze cu sufletul deschis Imnul nostru Naţional, ‘Deşteaptă-te, române’!”, se arată în mesajul preşedintelui, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

La câteva minute după ce presa a relatat despre greşeala comisă de Biroul de presă al Administraţiei Prezidenţiale, pe site-ul Preşedinţiei a aparut o „ERATĂ„.

„Dintr-o regretabilă eroare tehnică, mesajul președintelui României, domnul Traian Băsescu, cu ocazia Zilei Imnului Național a fost transmis sâmbătă, 29 iunie a.c. Menționăm că, potrivit Legii nr. 99/1998 pentru proclamarea Zilei Imnului Național al României, această zi se sărbătorește în data de 29 iulie. Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri pricinuite”.

Data de 29 iulie a fost proclamată, în conformitate cu Legea nr. 99/1998, Ziua Imnului Naţional al României – ”Deşteaptă-te române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848.

La 29 iulie 1848, ”Deşteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. La originea Imnului Naţional al României se află poemul patriotic ”Un răsunet” de Andrei Mureşanu, publicat în numărul iunie – iulie 1848 al suplimentului ”Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, pe o melodie culeasă de Anton Pann. Conţinutul profund patriotic şi naţional al poeziei a fost de natură să însufleţească numeroasele adunări ale militanţilor paşoptişti, pentru drepturi naţionale, mai ales din Transilvania, Nicolae Bălcescu numind acest imn ”o adevărată Marsilieză românească”.

Interzis de regimurile totalitare, timp de aproape o jumătate de secol, ”Deşteaptă-te române!” a fost ales, imediat după Revoluţia din Decembrie 1989, Imnul Naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991.

Conform Constituţiei României, Imnul Naţional este considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului.

Citeşte şi: Gafă la Cotroceni: Administraţia Prezidenţială a anunţat că astăzi este zi de sărbătoare naţională

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii au anunțat vreme extremă în România. Cod galben de caniculă și avertizare de vijelii | HARTA
Fanatik.ro
Gigi Becali și-a pierdut încrederea în transferul de 1,3 milioane de euro la FCSB: „Nu-i problemă că mai iau o țeapă!”
Capital.ro
Regulă la bloc în 2026. Documentele pe care proprietarii le pot verifica. Ce obligații are administratorul privind banii
Playtech.ro
Țara de lângă România unde se câștigă până la 1.500 de euro la cules de fructe. Cazarea și masa sunt asigurate
Adevarul
„Rămășiță din anii ’90... azi nu mai înseamnă nimic”. De ce își pun mulți șoferi stickere IPA pe mașini și ce spune legea
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
L-a cunoscut pe ”cel mai mare antrenor român” din istorie și a rămas uluit: ”Un adevărat domn, era de altă clasă!”
MediaFlux
Donald Trump amenință să atace o nouă țară din Orientul Mijlociu: Îi bombardăm de nu se văd
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat