GAFA lui Ponta care i-a făcut pe miniştri să izbucnească în râs VIDEO

Premierul Victor Ponta a dorit la videoconferinţa cu prefecţii să afle date privind organizarea alegerilor parlamentare, dar s-a adresat ministrului pentru Administraţie spunându-i "domnule Dobre", ceea ce a stârnit râsul tuturor celor prezenţi, iar ministrul i-a replicat: "Bine că nu mi-aţi spus Rus !".
Romania TV
26 oct. 2012, 10:21
GAFA lui Ponta care i-a făcut pe miniştri să izbucnească în râs VIDEO

„Dacă tot suntem în formula cu prefecţii şi alte instituţii din domeniu, domnul ministru Dobre, pe scurt, cum stăm cu…”, i-a spus Ponta ministrului delegat pentru Administraţie, Radu Stroe, moment în care toţi participanţii la videoconferinţă aflaţi în sală au izbucnit în râs.

Ponta a început şi el să râdă şi s-a corectat, spunând „poate am avut ceva în minte…iarăşi alegeri, iarăşi liste, acum e scuzabilă„.

El a adăugat că aceasta va fi singura ştire de presă despre videoconferinţa cu prefecţii.

Ministrul Radu Stroe l-a aprobat şi a completat: „Dom’le, până la urmă bine că nu aţi zis Rus„.

Victor Paul Dobre a demisionat din funcţia de ministru delegat al Administraţiei în 6 august, odată cu el demisionând şi Ioan Rus, în contextul discuţiilor privind actualizarea listelor electorale folosite la referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Cornel Dinu pune tunurile pe FCSB! Analiză fără perdea după eșecul cu U Cluj: „Entuziasm infantil!”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT