GAFĂ MONUMENTALĂ: Un republican susţine că victima unui „viol veritabil” nu poate rămâne însărcinată

Gafa unui congresmen republican american, care a declarat că o femeie victimă a unui "viol veritabil" nu poate rămâne însărcinată, a generat, luni, sarcasm şi furie, ilustrând obsesia antiavort a unei părţi a conservatorilor americani, relatează AFP.
Romania TV
21 aug. 2012, 12:36
GAFĂ MONUMENTALĂ: Un republican susţine că victima unui

Duminică, Todd Akin, congresmen de Missouri (centru) şi candidat pentru Senat, a afirmat că atunci când o femeie este victima unui „viol veritabil” rămâne rareori însărcinată graţie unor reacţii biologice naturale de apărare.

Congresmenul, membru al Comisiei pentru Ştiinţe din Camera Reprezentanţilor, a afirmat pentru postul de televiziune KTVI: „Înţeleg din ce spun doctori că sarcina după un viol este foarte rară (…) Dacă este un viol veritabil, corpul femeii încearcă prin toate mijloacele să blocheze acest lucru”.

Todd Akin şi-a cerut scuze, luni, evocând o „eroare”. „Să fim clari: un viol (…) este un act diabolic, comis de prădători violenţi”.

Dar declaraţia sa iniţială a pus rapid în lumină problema avortului, subiect de permanent conflict în Statele Unite, exacerbat de mizele electorale ale alegerilor prezidenţiale din noiembrie.

Sesizând momentul, preşedintele Barack Obama a considerat „şocante” aceste declaraţii: „Opinia exprimată (de Akin) este şocantă. Un viol este un viol”, a afirmat el în cadrul unei întrevederi cu presa la Casa Albă.

Rivalul său, Mitt Romney, a reacţionat, de asemenea: declaraţiile lui Akin sunt „insultătoare, impardonabile şi sincer, false. Ca milioane de americani, eu le consider insultătoare”, a declarat el pentru National Review Online.

Aceste afirmaţii sunt „false din punct de vedere medical, şocante şi periculoase”, a reacţionat, la rândul său, într-un comunicat Asociaţia americană de obstetrică şi ginecologie (ACOG).

„În fiecare an în Statele Unite, între 10.000 şi 15.000 de avorturi se fac în urma unei sarcini generate de un viol sau un incest şi un număr necunoscut de sarcini sunt duse la termen”, adaugă ACOG, precizând că a sugera că o femeie violată îşi controlează fertilitatea „contravine adevărurilor bilogice de bază”.

Declaraţiilelui Akin sunt „scandaloase, insensibile şi prost documentate”, a declarat pentru AFP Brenda Smith, profesor de drept la American University din Washington. Potrivit ei, congresmenul de Missouri „crede în ceea ce spune şi mulţi conservatori cred acest lucru”.

Asociaţiile antiavort s-au sesizat şi ele imediat. Family Research Council a subliniat luni că „în timpul celor 12 ani în Congres, Todd Akin a susţinut legi care onorează viaţa umană”.

„Nimeni nu contestă că violul este o infracţiune abominabilă”, a declarat la rândul său organizaţia Susan B. Anthony, acuzând democraţii că folosesc „o perdea de fum pentru a-şi ascunde bilanţurile proavort”.

Site-urile de Internet ale susţinătorilor avortului afirmă contrariul, amintind declaraţii mai vechi ale republicanilor. Astfel, congresmenul Henry Aldridge aprecia în 1995 că „fluidele nu curg” când femeile sunt „într-adevăr violate”, iar colegul său Stephen Freind credea că ştie în 1988 că o femeie violată produce „unele secreţii” care împiedică sarcina, aminteşte buzzfeed.com.

Institutul Guttmmacher a publicat luni rezultatele unui studiu efectuat în circa 95 de centre medicale care realizează avorturi, folosind ca subiecţi 9.500 de femei venite să avorteze.

Potrivit acestor cercetări, 7 la sută dintre femeile intervievate au declarat că au fost victimele violenţelor fizice sau sexuale din partea partenerilor lor.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
„Toți suntem proști și ne mâncăm între noi!”. Daniel Pancu, discurs manifest despre antrenorii români
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 30 septembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Țara europeană care atrage românii în 2026. Salariul minim a crescut puternic în ultimii ani
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Horoscop 30 septembrie 2026. Ultima zi a lunii aduce surprize! Se închid socoteli, apar răspunsuri și se schimbă planurile pentru octombrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte