Gelu Voican-Voiculescu, audiat în dosarul Mineriadei

Fostul viceprim-ministru Gelu Voican-Voiculescu s-a prezent, miercuri dimineaţă, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind audiat în dosarul Mineriadei, în care a fost inculpat pentru infracţiuni contra umanităţii.
Iulian Tudor
11 ian. 2017, 09:01
Gelu Voican-Voiculescu, audiat în dosarul Mineriadei

Fostul viceprim-ministru Gelu Voican-Voiculescu nu a vrut să dea nicio declaraţie la ieşirea de la Parchetul General, însă întrebat fiind dacă îşi reproşează ceva legat de evenimentele din 13-15 iunie 1990, acesta a răspuns că „nu”.

La sfârșitul lunii decembrie 2015, procurorul general, Augustin Lazăr, a declarat că o soluție în dosarul „Mineriada” va fi dată în primele luni din 2017.

„Dosarul privind Mineriada se află în faza finală de soluționare și după ce se vor administra probele care mai sunt de administrat și se vor verifica apărările ce se vor formula în cauză, se va emite o soluție legală și temeinică. În primele luni ale anului următor vom avea o soluție”, a precizat Augustin Lazăr.

Pe 23 decembrie 2016, procurorii militari au decis punerea în mișcare a acțiunii penale, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității, față de fostul președinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman și fostul director al SRI Virgil Măgureanu în dosarul „Mineriada din 13 — 15 iunie 1990”.

De asemenea, au fost puși sub urmărire penală Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, Nicolae Dumitru, fost prim-vicepreședinte al Frontului Salvării Naționale (FSN), general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, fost adjunct al procurorului general al României și șef al Direcției Procuraturilor Militare.

CITEŞTE ŞI: Victor Ciorbea, audiat în dosarul „Mineriada”: Mare lucru nu am avut cu ce să contribui la aflarea adevărului

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT