Geoană, umilit de unul dintre cei mai mari bloggeri pentru declaraţia că ar fi ajuns la NATO pe persoană fizică

Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană a afirmat că şi-a câştigat poziţia "pe persoană fizică" şi a menţionat că nu îşi face campanie pe spatele Alianţei Nord- Atlantice în vederea unei eventuale candidaturi la alegerile prezidenţiale din septembrie.
Filip Stan
19 apr. 2024, 16:34
Geoană, umilit de unul dintre cei mai mari bloggeri pentru declaraţia că ar fi ajuns la NATO pe persoană fizică

Mircea Geoană a fost întrebat, în urmă cu zece zile, despre reproşurile care i se aduc, sugerându-se faptul că foloseşte poziţia de la NATO ca trambulină pentru alegerile prezidenţiale din România.

“Sunt un om care toată viaţa mea mi-am făcut job-ul cu profesionalism şi cu competenţă. Pentru asta am ajuns şi la NATO. Plecasem din politică, nu vreau să mi-aduc aminte cum am plecat din politică, mi-a făcut foarte bine detoxul de la politică. Eu am câştigat poziţia de la NATO pe nume propriu, pe persoană fizică pentru că sunt foarte bun la ceea ce fac şi pentru că lumea mă apreciează, că nu-ţi dă job-ul de pomană. Şi apropo, eu sunt primul din est care ocupa un job de conducere la vârful NATO.
Eu când mă duc şi vorbesc cu oamenii din România şi încerc să-i liniştesc că sunt preocupaţi, din poziţia de la NATO fac campanie sau îmi fac datoria de lider al NATO şi de cetăţean român? Atunci când mă duc şi spun că e nevoie să investim în Armata română, că trebuie să ne facem datoria, este o chestiune de campanie politică sau o obligaţie a unui lider politic care a văzut şi ştie multe în această carieră lungă pe care am avut-o?”, a afirmat Mircea Geoană la Digi 24.

Declaraţiile lui Geoană au fost taxate dur de unul dintre cei mai cunoscuţi bloggeri din România, Arhi, care l-a catalogat pe secretarul general adjunct al NATO ca fiind „de cea mai joasă speţă”.

„Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană a afirmat că această poziţia a câştigat-o pe persoană fizică şi a menţionat că nu îşi face campanie pe spatele Alianţei Nord- Atlantice.

Anul este 2009. Mircea Geoană este candidat la președinție, împotriva lui Băsescu. Din nefericire pentru el, se face de râs, urât de tot, cu celebrul Mihaela, dragostea mea, mulțumesc, clamându-și victoria care, de fapt, nu a venit niciodată. Dar s-a simțit președinte pentru o seară.

Citeşte şi: Mircea Geoană: „Nu-mi fac campanie pe spatele NATO. Sunt tot mai înclinat să revin să-mi slujesc ţara”

După care dispare din viața publică, pentru că nu ai cum să îți mai revii dintr-o asemenea umilință. Totuși, fiind liderul PSD, nu a fost lăsat baltă, PSD nu își lasă la greu liderii. Sau poate ați uitat de 2017, cum erau săracii Grindeanu și Tudose stigmatizați de către toată lumea, premieri de 2 zile, unii chiar închiși și blocați în palatul Victoria. Ia uite ce bine o duc amândoi, still PSD, still lideri. Așa că PSD a lucrat, în spatele ușilor închise și i-au făcut rost de o sinecură, pe cel mai absolut șestache și a devenit secretara secretarului general al NATO. Sau na, în fine, adjunctul. Aduce cafea și țigări de la colț, ține locul șefului la întâlniri mai mărunte, de astea.

Evident, deși am votat cu Viorica Dăncilă, fie-i memoria binecuvântată (sper că sunteți fericiți și mulțumiți de Johannis, mai sunt câteva luni și se împlinesc 10 ani de când e președinte) nu sunt PSD-ist, opțiunile mele politice sunt clare pentru toată lumea.

Să spună explicit ce aşteptări avea. Eu ştiu că foarte mulţi oameni au muncit în decursul vremii, începând de la PSD până la cei mai mari oamen în arhitectura instituţională care l-au consultat, l-am implicat, l-au susţinut în cele mai importante decizii. De la Dăbuleni până la NATO, toţi oamenii au muncit pentru acest om.

Dar jur că am fost alături, cu sufletul, de toți oamenii din PSD care au răsturnat munți ca să îl trimită pe maimuțică ăsta la NATO, după care vine el și declară public că această poziție a câștigat-o pe persoană fizică. Sigur, s-a dat anunț în publi24.ro Societate paramilitară de sorginte internațională, căutăm asistent manager/manager adjunct, trimiteți CV-uri la [email protected], a trimis Mircea CV-ul, a trecut prin câteva interviuri și iată, experiența sa de militar de carieră și politician de succes, care nu a câștigat nicio sesiune de alegeri, cu nimeni, au prevalat în fața tuturor.

Așa se suie scroafa în copac.

Și ce nu înțeleg eu, adică deloc, este cum naiba este cotat cel mai bine tov. Geoană în sondaje. Cum, ce, de ce? Faptul că mimează independența și își face bannere cu sigla NATO, deși menționează că nu își va face campanie pe spatele alianței, vă face să uitați că este, de fapt, un PSD-ist de cea mai joasă speță? Că a fost șeful PSD, împărțind același scaun și aceleași bășini cu Dragnea, de exemplu?

Oare chiar așa memorie scurtă să aibă românii?”, a scris Arhi pe blogul său.

Citeşte şi: Pânişoară, candidatul ecologiştilor îl spulberă pe Cîrstoiu: Am oprit un impostor

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Ce este, de fapt, biochimia, domeniul în care a făcut avere Mathieu Flamini, fostul jucător al lui Arsenal și AC Milan. ”Unii preferă să se joace pe PlayStation”
Capital.ro
Energia ieftină în România, imposibil de susținut. Avertismentul industriei privind prețurile: Promisiuni populiste și mincinoase
Playtech.ro
Dronele, noua amenințare din Marea Neagră. De ce sunt atât de greu de oprit și ce trebuie să se întâmple pentru ca România să ceară ajutorul NATO
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„E tot ce ne-a rămas” Moment sfâșietor surprins de sora Valentinei. Ce s-a întâmplat cu pisica tinerei
iamsport.ro
SRI cumpără de la Ion Țiriac. Contract de 17 milioane de lei
MediaFlux
Horoscop 15 octombrie 2026. Nu vă grăbiți să spuneți „da”! O ofertă poate ascunde o capcană, iar câteva zodii au de câștigat dacă așteaptă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT