Germania îşi îndeamnă cetăţenii să renunţe la maşini şi să lucreze de acasă pentru a scădea dependenţa faţă de combustibilii din Rusia

În contextul războiului declanşat de Rusia în Ucraina şi al dovezilor care se adună şi arată crimele de război comise de armata rusă, Germania vrea neapărat să scadă dependenţa de combustibilii importaţi de la Kremlin.
Filip Stan
15 apr. 2022, 09:44
Germania îşi îndeamnă cetăţenii să renunţe la maşini şi să lucreze de acasă pentru a scădea dependenţa faţă de combustibilii din Rusia

Ministrul Economiei din Germania, Robert Habeck, a explicat unele din măsurile pe care autorităţile vor să le ia pentru a reduce consumul de combustibili fosili şi astfel şi dependenţa de Rusia, dar a făcut şi un apel la populaţie.

Robert Habeck spune că guvernul vrea să pună capăt subvenţiilor acordate la achiziţionarea de automobile hibride plug-in încă de la finele acestui an, mai repede decât se preconiza anterior, şi de asemenea să reducă şi prima pentru achiziţionarea de vehicule electrice începând din 2023, a declarat pentru Bloomberg o sursă din apropierea acestui dosar.

Potrivit propunerilor Ministerului Economiei de la Berlin, prima pentru automobilele electrice va scădea până la 4.000 de euro începând de anul viitor, de la 6.000 de euro în prezent, pentru a ajunge la 3.000 de euro în 2024 şi 2025, a dezvăluit sursa.

În acordul de coaliţie guvernamentală semnat în luna noiembrie a anului trecut, cele trei partide care formează coaliţia la putere în Germania, social-democraţii, verzii şi liberalii, au căzut de acord ca începând din 2023 să ofere subvenţii numai pentru automobilele hibride considerate că au „un impact pozitiv asupra mediului” şi să le elimine complet până la finele lui 2025.

„Vrem să ne concentrăm sprijinul pe autoturismele electrice şi să ne preocupăm mai mult de protecţie mediului. În opinia noastră, hibridele de tip plug-in se vând şi fără a mai avea nevoie de finanţare de la buget”, a declarat ministrul german al Economiei, Robert Habeck, potrivit Agerpres.

Citeşte şi: Joe Biden ar putea vizita Ucraina după ce CIA a avertizat că Rusia poate folosi arme nucleare

În prezent, cei care îşi cumpără un automobil hibrid primesc de la Guvernul federal german o subvenţie de 4.500 de euro, dacă automobilul are un preţ de listă mai mic de 40.000 de euro. Pentru modelele mai scumpe, subvenţia este de 3.750 de euro. La acestea se adaugă şi subvenţiile acordate de constructori, de 2.250 de euro pentru modelele cu un preţ de listă mai mic de 40.000 de euro şi de 1.875 de euro pentru modelele mai scumpe.

Vehiculele hibride, văzute de unii drept un produs de tranziţie până când companiile şi guvernele pun la punct infrastructura pentru utilizarea pe scară largă a vehiculelor complet electrice, sunt criticate de ONG-urile care se ocupă de protecţia mediului pentru că sunt la fel de dăunătoare ca şi vehiculele cu motoare pe combustibili fosili.

Habeck a declarat că Germania ar putea deveni mai puţin dependentă dacă cetăţenii şi-ar reduce consumul de energie, sugerând folosirea trenului sau a bicicletei în loc să conducă, ori de câte ori este posibil.

„Fiecare kilometru care nu este parcurs cu maşina este o contribuţie la facilitarea îndepărtării de aprovizionarea cu energie rusească. De asemenea, protejăm clima”, a declarat Habeck într-un interviu acordat Funke Media Group.

Habeck a declarat că reducerea cu 10% a consumului individual de energie este posibilă, adăugând că angajatorii ar putea contribui prin oferirea posibilităţii de a lucra de acasă, ori de câte ori este posibil.

„Ori de câte ori este posibil, s-ar putea lucra de acasă una sau două zile pe săptămână din nou, iniţial pe bază de voluntariat”, a spus el.

Citeşte şi: Zelenski ameninţă Rusia: „Ocupanţii vor fi responsabili pentru tot ce au făcut în Ucraina”

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Sigur regretă acum! Echipa din Serie A la care Cristi Chivu a fost propus înainte de Parma: „Nu prea are experiență”
Capital.ro
Elena Udrea e cea mai fericită: Dorința mea a fost împlinită de Dumnezeu! A anunțat personal
Playtech.ro
Ce înseamnă când centrala pornește și se oprește des. Ce problemă costisitoare pot ascunde instalațiile vechi
Adevarul
„Lui Trump îi va plăcea de Nicușor Dan”. Soluțiile unei experte de la Washington pentru reinventarea relațiilor româno- americane
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Apropiații își iau rămas-bun de la Ștefania Szabo. Cuvintele îndurerate rostite de colegi la căpătâiul acesteia: „Uită-te la ea...”
iamsport.ro
Ion Țiriac, donație substanțială pentru românii năpăstuiți de soartă! Ce sumă de bani pune la dispoziție miliardarul pentru victimele inundațiilor care au făcut prăpăd în țară
MediaFlux
Facturi mai mari de la 1 noiembrie! Anunț pentru milioane de români
stirilekanald.ro
"N-a făcut nici infarct, nici AVC, plămânii ei...." De ce a murit, de fapt, Ștefania Szabo! Legiștii au făcut descoperirea
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai