George H.W. Bush: Mama ne-a ţinut activi şi ne-a făcut să râdem până la final. Sunt norocos că a fost mama mea

Membri ai familiei şi personalităţi politice şi-au exprimat admiraţia pentru Barbara Bush, fostă Primă Doamnă a SUA, care a murit marţi la vârsta de 92 de ani, după o viaţă dedicată familiei şi ţării.
Iulian Tudor
18 apr. 2018, 09:46
George H.W. Bush: Mama ne-a ţinut activi şi ne-a făcut să râdem până la final. Sunt norocos că a fost mama mea

Barbara Bush a fost soţia fostului preşedinte George H. W. Bush. Cei doi şi-au sărbătorit la începutul acestui an 73 de ani de căsătorie. Fiul său, fostul preşedinte George W. Bush, a transmis printr-un comunicat că familia sa îi va duce lipsa şi a mulţumit opiniei publice pentru rugăciuni şi pentru urările de bine.

„Mama ne-a ţinut activi şi ne-a făcut să râdem până la final. Sunt un om norocos că Barbara Bush a fost mama mea”, a adăugat el, potrivit Agerpres.

Barbara Bush a dus „o viaţă remarcabilă”, a spus un alt fiu al său, Jeb Bush. „Sunt extrem de privilegiat că sunt fiul lui George Bush şi al acestei femei extrem de graţioase, sociabile, amuzante, iubitoare, tenace, inteligente şi fermecătoare ca Barbara Bush, o forţă a naturii”, a afirmat fostul guvernator de Florida.

Citeşte şi George H.W. Bush a devenit cel mai longeviv fost preşedinte din istoria Statelor Unite

Fiul lui Jeb Bush, George P. Bush, a spus că bunica sa şi-a dedicat întreaga viaţă altora. „Pentru bunicul meu, ea a fost principalul său consilier şi confident. Pentru familia sa, a fost un călăuzitor de nădejde şi iubitor. Iar pentru ţara sa, a fost o sursă de inspiraţie şi un exemplu pentru toţi”, a mai declarat el, informează Agerpres.

La rândul lor, preşedintele american Donald Trump şi Prima Doamnă, Melania Trump, au transmis că Barbara Bush a fost „o susţinătoare a familiei americane”. „Printre cele mai mari realizări ale ei a fost recunoaşterea importanţei educaţiei ca o valoare familială fundamentală care trebuie cultivată şi protejată”, au adăugat soţii Trump.

Citeşte şi Barbara Bush, soţia fostului fostului preşedinte american George H. W. Bush, a murit la vârsta de 92 de ani

Fostul preşedinte Barack Obama şi fosta Prima Doamnă Michelle Obama au transmis un comunicat în care au spus că sunt recunoscători pentru generozitatea pe care le-a arătat-o Barbara Bush. „Dar suntem şi mai recunoscători pentru modul în care şi-a trăit viaţa – ca o mărturie a faptului că a fi în serviciul public este o chemare importantă şi nobilă; ca un exemplu de modestie şi decenţă care reflectă tot ce-i mai bun din spiritul american”, au spus soţii Obama, potrivit Agerpres.

Fostul preşedinte Bill Clinton şi fostul secretar de stat Hillary Clinton au descris-o pe Barbara Bush drept o „femeie remarcabilă” care avea „tărie de caracter şi eleganţă, inteligenţă şi frumuseţe”. „A fost energică şi hotărâtă în a-şi sprijini familia şi prietenii, ţara şi cauzele sale. Ne-a arătat ce înseamnă o viaţă onestă, vibrantă, deplină”, se mai arată în comunicatul soţilor Clinton.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Echipa de start a Universității Craiova pentru duelul cu Getafe! Cele două dileme ale lui Filipe Coelho. Exclusiv
Capital.ro
Alertă meteo pentru 15 octombrie! Unde se depune zăpada și cât de mult scad temperaturile
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
MediaFlux
Pensiile cresc oficial în 2027. Anunțul ministrului propus la Muncă despre alocații și vouchere
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT