Gheorghe Nichita: Sunt aproape de Adrian Năstase. A fost un premier ce a făcut bine României

Vicepreşedintele PSD Gheorghe Nichita susţine că este aproape de Adrian Năstase după condamnarea acestuia, precizând că şi el a fost hărţuit la Iaşi, pentru că unii îl voiau scos încătuşat din primărie, transmite Mediafax.
Romania TV
08 ian. 2014, 16:31
Gheorghe Nichita: Sunt aproape de Adrian Năstase. A fost un premier ce a făcut bine României

Gheorghe Nichita, totodată primar al Iaşiului, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că este aproape de Adrian Năstase după condamnarea acestuia, pentru că „a fost un premier important, care a făcut bine României”.

„N-am cum să uit lucrurile bune pe care Năstase le-a făcut. Sunt aproape de el. Dacă azi suntem în NATO, se datorează lui Năstase, la fel negocierile cu Uniunea Europeană au fost începute în timpul său”, a spus Nichita.
Vicepreşedintele PSD a precizat că ştie „ce hărţuială există în România de când Traian Băsescu este preşedinte”, el adăugând că, la rândul său, a trăit astfel de experienţe.

„Ţineţi minte ce spuneau unii prin Iaşi că îl vor scoate pe Nichita cu cătuşe din primărie. Până la urmă, ei au fost scoşi încătuşaţi (fostul prefect Radu Prisăcaru numit de PNL – n.r.) ori s-au împuşcat (fostul subprefect Florin Ungureanu desemnat de PDL – n.r.). Câte dosare s-au confirmat pentru Nichita? Niciunul, dar cunosc ura unora”, a mai afirmat Gheorghe Nichita.

Instanţa supremă i-a condamnat luni, în dosarul Zambaccian, pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare, pe soţia acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare. Adrian Năstase a fost încarcerat, luni seară, la Penitenciarul Rahova.

Premierul Victor Ponta a afirmat că Adrian Năstase este un condamnat politic şi o victimă a regimului Băsescu, în condiţiile în care preşedintele Traian Băsescu a instituit din 2005 prin Monica Macovei şi Daniel Morar, principalii săi colaboratori, un sistem, inclusiv prin dosare penale, împotriva adversarilor politici.

În acelaşi timp, Ponta a comparat situaţia lui Adrian Năstase cu cea a fostului prim-ministru ucrainean Iulia Timoşenko.

Consiliul Superior al Magistraturii a decis, marţi, să sesizeze Inspecţia Judiciară în cazul declaraţiilor făcute de premierul Victor Ponta despre condamnarea lui Adrian Năstase, au declarat oficiali din CSM.

CSM urmează să redacteze sesizarea şi să o trimită Inspecţiei Judiciare, au precizat sursele citate.

Consiliul Superior al Magistraturii s-a reunit marţi, din oficiu, pentru a analiza declaraţiile făcute de Victor Ponta în cazul condamnării lui Adrian Năstase şi pentru a decide dacă acestea ar putea fi de natură să aducă atingere sistemului judiciar.

Preşedintele Traian Băsescu i-a cerut, marţi, „imperativ” prim-ministrului Victor Ponta „să înceteze de îndată orice atac la adresa justiţiei şi să reintre în atribuţiile constituţionale ale funcţiei de prim-ministru”.

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Un nou scandal marca Florin Salam! Manelistul ar fi cauzat o pagubă de aproape 100.000 de euro
Fanatik.ro
S-a aflat secretul Soranei Cîrstea. Ce face la 36 de ani
Capital.ro
Doliu în fotbalul românesc! A murit un mare portar al României. A jucat la Steaua, Dinamo şi Rapid
Playtech.ro
Suma pe care românii o dau în plus lunar pentru cumpărături și servicii față de 2025. Atât ar fi trebuit să crească salariile pentru a face față inflației
Adevarul
Bolizi de sute de mii de euro folosiți de fiul procurorului Gigi Valentin Ștefan, anchetat într-un dosar de trafic de influență
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi adolescenți de 16 ani, la un pas de înec, în Chitila, după ce un tânăr a sărit în lac să salveze o fată
iamsport.ro
Uluitor! 'Legea 18!' Cum îi amenința Valentin Ceaușescu pe fotbaliștii Stelei: 'După '90 l-am întrebat ce înseamnă'
MediaFlux
Răsturnare privind Ordonanța SAFE! Ajunge la CCR
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi