Gheţarii din Himalaya se topesc din cauza creşterii temperaturilor

Creşterea puternică a temperaturilor, provocată parţial de încălzirea climei Pământului, provoacă topirea gheţarilor chinezi din munţii Himalaya, cu un impact nefast pentru locuitori, turism şi economie, potrivit unui studiu publicat, marţi, în Environmental Research Letters.
Romania TV
25 oct. 2011, 14:34
Gheţarii din Himalaya se topesc din cauza creşterii temperaturilor

Aproximativ 77% din cele 111 staţii meteorologice din sud-vestul Chinei au afişat o creştere importantă a temperaturilor între anii 1961 şi 2008.

În cazul a 14 staţii de supraveghere, amplasate la o altitudine de peste 4.000 de metri, creşterea temperaturii a fost de 1,73 grade Celsius, reprezentând de peste două ori creşterea medie înregistrată în secolul trecut.

Cercetătorii, coordonaţi de Li Zhongxing de la Academia chineză de ştiinţe, au identificat trei modificări intervenite pe gheţari, care s-ar putea afla, parţial, la originea acestei încălziri.

Numeroşii gheţari examinaţi au prezentat „semnele unui recul drastic”, ca şi o diminuare importantă a masei lor, potrivit acestui studiu.

Cei 999 de gheţari din bazinul râului Pengqu, de exemplu, au pierdut, în total, o suprafaţă de 131 kilometri pătraţi, între 1980 şi 2001.

Studiul a arătat, totodată, mărirea suprafeţei lacurilor glaciare alimentate de topirea gheţarilor.

„Gheţarii sunt o parte integrantă a miilor de ecosisteme şi joacă un rol crucial pentru populaţiile umane”, au declarat autorii studiului.

Zona de sud-vest a Chinei numără 23.488 de gheţari, acoperând o suprafaţă de 29.523 de kilometri pătraţi din munţii Himalaya, dar şi din munţii Nyainqentanglha, Tanggula şi Hengduan.

Modificările în ceea ce priveşte ploile şi căderile de zăpadă au fost mai puţin marcante, potrivit autorilor, însă conforme cu predicţiile realizate de programele computerizate de modelare a climei privind schimbările prevăzute.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Meme Stoica rupe tăcerea exclusiv la Fanatik! Ce spune de revenirea la FCSB: “Nu mă retrag din fotbal! Am primit deja 2 oferte”
Capital.ro
Armata europeană, susținută de 82% dintre români. România, printre țările fruntașe în clasamentul european
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie la 58, 59 sau 60 de ani. Ce prevede legea și cum se calculează reducerea vârstei
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Delegația Invest Qatar, vizită la București la inițiativa omului de afaceri Dragoș Dobrescu! România și Qatar consolidează legăturile economice într-un eveniment de gală
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România