Problemele de comportament sunt inevitabile la cei mici şi primul pas în rezolvarea lor constă în identificarea cauzelor care le-au provocat.
Astfel, dacă ai un copil neascultător, agitat, care tinde să aibă un comportamet agresiv sau, dimpotrivă, o timiditate excesivă, vecină cu izolarea, care spune prea multe minciuni sau care pur şi simplu nu poate fi convins să-şi facă temele, există câteva metode simple de gestionare şi înlăturare a acestor probleme.
În primul rând, părinţii trebuie să se uite la cauzele comportamentului copilului. "De regulă, cei mici au un comportament liniar, care la un moment dat se schimbă, iar cauzele schimbărilor ar trebui să fie uşor de identificat la o analiză atentă a tuturor ariilor în care cel mic este activ. Un comportament problemă apare, în general, pe fondul unei carenţe emoţionale sau ca o replică a unui moment care a fost trăit mai intens de cel mic", spune psihologul Alina Plăişeanu.
Una dintre problemele de comportament cel mai des întâlnite este sfidarea părinţilor. Când copilul este mai mereu neascultător şi obraznic, când îţi întoarce vorba sau chiar se maimuţăreşte când vorbeşti cu el, trebui să te înarmezi cu răbdare şi să urmezi câţiva paşi pe cât de simpli, pe atât de importanţi pentru a corecta o astfel de atitudine.
Primul pas este să identifici cauzele comportamentului, iar acest lucru poate fi obţinut foarte uşor chiar de la copil, prin intermediul comunicării. Copilul nu va înţelege, însă, o discuţie serioasă, pentru că se va simţi pus la colţ şi va activa întotdeauna mecanismele pe care el le percepe ca fiind de apărare.
"Părintele trebuie să apeleze foarte mult la comunicare. Odată identificate cauzele comportamentului-problemă, adultul poate să folosească puterea exemplului personal pentru a-l ajuta pe cel mic să înţeleagă anumite lucruri. Dacă, de exemplu, o anumită atitudine a copilului are la bază o ceartă sau un reproş din partea unui cadru didactic, părintele îi poate arăta celui mic că şi el a avut probleme similare cu şeful şi că şi-a asumat şi a suportat consecinţele", arată specialistul.
Chiar şi jocurile pe roluri, poveştile cu personaje cu probleme de comportament similare, care răspund obraznic părinţilor sau bunicilor, care nu ascultă, spun minciuni şi nu se poartă frumos, pot funcţiona atât pentru adult, cât şi pentru copil. Intrând într-un astfel de joc, părintele poate ajunge mai uşor la cauzele unor anumite atitudini, iar copilul se va deschide mult mai uşor. "Copilului îi va fi mai uşor să vorbească despre ceva atunci când joacă un rol, pentru că rolul îi conferă siguranţă şi nu implică suportarea unor consecinţe. Iar părintele poate înţelege mai uşor de ce copilul face anumite lucruri", explică psihologul.
Odată identificate cauzele, comunicarea cu copilul nu trebuie să înceteze şi trebuie folosită şi ca măsură de "vindecare". Copilului trebuie să-i explici şi de ce este pedepsit, şi de ce i se ia o anumită jucărie sau de ce nu mai primeşte desertul preferat atunci când a făcut o greşeală, pentru a nu lua personal lucrurile sau a nu le interpreta într-un mod negativ. "E important ca părinţii să stabilească limite şi reguli şi ca micuţii să le înţeleagă şi să înveţe să le respecte. De asemenea, este important ca adulţii să fie constanţi în aplicarea regulilor. În caz contrar, când copilul vede că părintele este confuz în această privinţă, va fi şi el confuz şi, în plus, va încerca să speculeze momentul", punctează psihologul.
Minciunile repetate sunt, de asemenea, o problemă pe care părinţii trebuie să o gestioneze cu atenţie, pentru a nu risca să se transforme într-un obicei care, la un moment dat, poate avea consecinţe grave.
"Minciunile pot fi un soi de mecanism de apărare, atunci când copilul ştie că a încălcat o regulă şi va trebui să suporte consecinţele", mai spune psihologul Alina Plăişeanu.
Şi în acest caz, comunicarea şi determinarea cauzei sunt foarte importante. "Copilul trebuie să înţeleagă că minciuna nu este o soluţie şi că el şi părinţii formează o echipă, dincolo de consecinţele pe care trebuie să le suporte cel care greşeşte", mai spune specialistul.
Minciunile pot fi însă adesea confundate cu o imaginaţie bogată. Atunci când, de exemplu, copilul tău inventează tot felul de poveşti, nu ar trebui tratat ca şi cum ar spune o minciună. Imaginaţia celor mici trebuie încurajată şi aplicată în diverse jocuri care să-i stimuleze şi să-i ajute, totodată, să-şi consume energia.
Agresivitatea la copii se manifestă în cele mai variate moduri. De la ţipatul şi bătutul din picior atunci când nu primeşte jucăria dorită, la plânsul nervos în magazin dacă nu i se cumpără ciocolata pe care o cere şi până la atitudinea violentă în raport cu alţi copii, cu animalele sau chiar cu adulţii.
Ce spune psihologul: "O astfel de agresivitate apare atunci când copilului i s-au permis astfel de comportamente fie, spre exemplu, pentru că părintelui îi e teamă de reacţiile copilului în public, fie din nevoia sa de a-i oferi celui mic foarte multe lucruri sau de a-i face pe plac. De asemenea, agresivitatea poate ascunde şi o nevoie a copilului de atenţie, iar atunci va face orice pentru a o obţine, chiar dacă asta înseamnă un comportament nepotrivit, care poate atrage consecinţe. Şi în acest caz lucrurile se pot rezolva prin comunicare, reguli şi prin convertirea energiei. Este important ca energia să fie consumată, iar acest lucru se poate obţine prin sport, prin joc sau prin activităţi care să-l facă să-şi pună mintea la contribuţie. Povestea poate fi şi în acest caz de mare ajutor".
Dacă unii copii au tendinţa să fie agresivi, alţii devin, dimpotrivă, timizi şi uneori chiar izolaţi.
CITEŞTE ŞI: Cum îţi ajuţi copilul să treacă mai uşor printr-un divorţ
Timiditatea, ca şi agresivitatea, este un tip de comportament învăţat, pe care copilul îl preia de la cei din jur şi îl foloseşte mai departe. Izolarea poate fi folosită de copil ca un mecanism de apărare, pe care îl activează de teama de a nu greşi, de a nu supăra şi, în ultimă instanţă, de a nu pierde iubirea părintelui. Psihologul Alina Plăişeanu arată că, în cazul în care au de a face cu copii timizi, adulţii trebuie să apeleze la comunicare, reasigurare şi încurajare.
Când copilul tău nu are încredere în el, o va dobândi doar dacă tu, ca părinte responsabil, îi acorzi credit şi îi vei oferi sarcini pe care el să le poată îndeplini cu succes. Fie că este vorba despre o treabă casnică pe măsura lui, fie despre un exerciţiu, succesul, care trebuie întotdeauna lăudat, îl va face să prindă curaj şi să nu se mai teamă, pe viitor, să întreprindă anumite acţiuni.
facebook
twitter
