Cristian Ghinea, după demisia lui Nicuşor Dan: USR trebuie să fie un partid predictibil, cu poziţionări clare. USR merge mai departe

Deputatul Cristian Ghinea a afimat, joi, pe Facebook, după demisia din partid a preşedintelui Nicuşor Dan, că USR merge mai departe şi că trebuie să fie un partid predictibil, cu poziţionări clare.
Romania TV
01 iun. 2017, 13:34
Cristian Ghinea, după demisia lui Nicuşor Dan: USR trebuie să fie un partid predictibil, cu poziţionări clare. USR merge mai departe

Azi sunt în Arad unde colegii noştri din excelenta filială locală candidează pentru primăriile din Almaş şi Covăsânţ, primele alegeri locale în rural pentru USR. Am aşteptări foarte mari. USR trebuie să fie un partid predictibil, cu poziţionări clare şi decizii luate la timp. USR merge mai departe”, a scris Cristian Ghinea.

Ghinea se numără printre contestatarii lui Nicuşor Dan din USR. El a afirmat, luni, că Dan a ameninţat cu demisia la Biroul Naţional de duminică pentru a bloca o luare de poziţie clară a USR faţă de referendumul privind famiia. ”A fost o şedinţă lungă a noului Birou Naţional, de 10 ore. Spre final s-a discutat destul de mult propunerea lui Cătălin Drulă: USR ca partid să se poziţioneze împotriva schimbării Constituţiei. Se contura o majoritate clară pentru susţinerea propunerii. Moment în care Nicuşor Dan a ameninţat că îşi dă demisia dacă partidul se va poziţiona. Mai mulţi membri au cedat din păcate acestui şantaj. L-am anunţat atunci pe Nicuşor Dan că dacă nu avem o decizie e momentul să îşi asume personal acest lucru şi că eu m-am săturat să răspund public pentru chestiuni pe care el le impune partidului şi nu le asumă personal. Emoţia produsă de anunţul său a făcut să se voteze pentru amânare”, susţinea Cristian Ghinea.

El îi reproşa lui Nicuşor Dan şi faptul că nu susţine intrarea în partid a lui Dacian Cioloş.

Nicuşor Dan a afirmat, joi, că pleacă din USR întrucât nu a putut respecta promisiunea făcută celor pe care i-a convins să intre în partid, potrivit căreia Uniunea nu va lua decizii care să contravină sentimentelor intime, identitare ale membrilor săi.

Nicuşor Dan a spus, într-o conferinţă de presă, că există trei motive care au stat la baza demisiei sale. În primul rând, disputa legată de cine apără tradiţiile şi cine nu riscă să lase în plan secund problema cine fură şi cine nu fură în România astfel că există posibilitatea ca peste 20 de ani să se fure din nou în România sub pretextul apărării tradiţiilor.

Al doilea motiv este faptul decizia Biroului Naţional privind referendumul afectează sentimentele religioase a unei părţi a membrilor USR. ”Simt o datorie pentru oamenii care ne-au votat. Tema familiei este una foarte importantă pentru ei. Este o temă intimă care ţine de identitate, de sentimentul religios, care este importantă pentru ei ca persoane, chiar dacă nu este importantă pentru societate. USR a fost votat şi de oameni care sprijină referendumul şi de oameni care nu-l sprijină. Este convingerea mea fermă cu USR trebuie să se adreseze şi unora şi altora”, a argumentat Nicuşor Dan.

El a spus că ar fi putut trece peste cele două motive de demisie, însă al treilea nu poate fi trecut cu vederea. ”În zecile de întâlniri avute cu oameni pe care am încercat să-i conving să ni se alăture, le-am promis – şi a fost o promisiune a mea personală – că în partid este loc pentru toată lumea, şi pentru progresişti, şi pentru conservatori, şi că nu va exista o decizie a partidului în contradicţie cu sentimentele lor intime, importante, identitarea. Culmea este că această reţetă a funcţionat. Am avut colegi progresişti care au lucrat foarte bine cu colegi conservatori. Decizia Biroului Naţional vine să spună că unii dintre colegi sunt colegi de mâna a doua, adică convingerile lor intime într-o chestiune importantă pentru ei vine în contradicţie cu direcţia în care partidul vrea să meargă. Pentru asta eu îmi asum că am făcut o promisiune pe care nu am putut să o ţin. Este o chestiune de onoare şi asta antrenează demisia mea din USR”, a conchis Nicuşor Dan.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Primele tensiuni la Universitatea Craiova! Conducerea îl acuză pe Coelho: „Să răspundă el! Avem bulevarde în apărare”
Capital.ro
A ieșit la pensie la 57 de ani și primește 6.006 lei. Ce arată decizia de pensionare
Playtech.ro
Cât curent consumă casa chiar și când nu folosești nimic. Aparatele care trag energie 24 de ore din 24
Adevarul
A sunat la 112 să-şi reclame vecinii că nu-l lasă să ia apă din fântâna lor. Cât l-a costat apelul pe un argeşean
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O persoană a fost găsită carbonizată pe DN1, după ce mașina în care se afla a părăsit carosabilul și a fost cuprinsă de foc. Pompierii au intervenit de urgență
iamsport.ro
”Am văzut români prinși, bătuți”. Legenda Stelei, amintiri tulburătoare de la granița cu Iugoslavia
MediaFlux
Traian Băsescu l-a urecheat pe Nicușor Dan: Degeaba a chemat partidele. Le-a dat exact ce voiau să audă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat