Gică Hagi după victoria cu FCSB: Sperăm să-i batem şi pe CFR

Gheorghe Hagi a lăudat jocul FCSB în meciul cu formaţia lui, FC Viitorul, precizând că adversara a produs mai mult fotbal şi numai neşansa a făcut ca echipa antrenată de Mihai Teja să nu câştige.
Filip Stan
11 mart. 2019, 21:18
Gică Hagi după victoria cu FCSB: Sperăm să-i batem şi pe CFR

„Îmi felicit jucătorii pentru lupta pe care au făcut-o. În rest, un meci foarte frumos, de la început până la sfârşit, cine a venit la stadion a văzut calitate multă şi în jucători şi ca echipe. Cred că în seara asta s-a văzut neşansa pe care am avut-o în acele 6-7 meciuri în care produceam mult fotbal, dar nu marcam. Acum, ce am avut , am marcat, două ocazii sau trei. Am avut noroc, pentru că Steaua a ratat foarte mult, au jucat un fotbal bun, au avut ocazii, dar din păcate au avut ei neşansă în seara asta. Suntem foarte fericiţi, îi felicit pe jucători. E bine că am reacţionat când trebuia, e bine că arătăm că merităm să fim în play-off, e bine că putem căpăta iar încredere. Aceste rezultate ne fac să credem mai mult în noi. Steaua a produs mult mai mult fotbal decât noi. Noi am stat bine în teren, ştiam că erau forţaţi să câştige, să producă fotbal ei mai mult şi le-am dat iniţiativa în teren. E bucurie mare şi ne dă încredere. Sperăm să-i batem şi pe CFR. Primul nostru obiectiv este locul 3, toate echipele sunt foarte bune, dar avem lot bun în momentul de faţă. Ianis a jucat mai bine repriza a doua decât prima, a stat între liniii foarte bine, dar şi el este condiţionat de mijlocul terenulu, de ceilalţi. Eu cred că ştie mult fotbal”, a declarat Hagi, la Digi Sport.

FCSB a fost învinsă, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-1), de FC Viitorul, în ultima partidă din prima etapă a play-off-ului Ligii I.

Au marcat Coman ’40, respectiv Calcan ’15 şi I. Hagi ’65 (p).

În urma acestui rezultat. clasamentul play-off-ului este următorul: 1. CFR Cluj – 30 de puncte, 2. CSU Craiova – 26, 3. FCSB – 25, 4. FC Viitorul – 22, 5. Astra Giurgiu – 21, 6. Sepsi – 19.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Daniel Pancu rupe tăcerea despre despărţirea de CFR Cluj: “O să plătesc clauza!”. S-a enervat în direct: “Trebuie să iau prima de Europa în iunie, nu peste doi ani”
Capital.ro
Ministerul Muncii schimbă regulile pentru orele suplimentare. Bugetarii care vor primi spor de până la 100%
Playtech.ro
Ce salarii sunt la McDonald’s în 2026. Calcule cu tot cu sporuri, compania face angajări
Adevarul
Orașul în care stațiile de metrou arată ca niște palate
wowbiz.ro
El este băiețelul de 4 ani ucis de un câine de pază! Martorii fac declarații șocante despre tragedie: „L-a văzut pe cameră”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a ieșit la iveală după tragedia din Buzău, unde Teo a fost mușcat de un câine. Familia acuză proprietarul stânei de mușamalizare: „Acel câine ar fi fost dezlegat”
iamsport.ro
Gigi Becali a refuzat blatul care o făcea pe FCSB campioană. Dezvăluire în direct: ”El făcea prețurile”
MediaFlux
Horoscop 26 mai. Mai multe uși se închid azi. Fiecare zodie trebuie să-și activeze lecția karmică
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi