Gică Hagi, cadouri extraordinare pentru fiica sa, Kira

La Hope Ball, primul bal de caritate al Hope and Homes for Children România, care a avut loc sâmbătă, 8 noiembrie, în Sala de Marmură a Cercului Militar Naţional, Gheorghe Hagi a licitat 2.000 de euro pentru un colier în formă de inimă pentru fiica sa.
Daniel Spătaru
11 nov. 2014, 17:38
Gică Hagi, cadouri extraordinare pentru fiica sa, Kira

Gheorghe Hagi a mărturisit că a dorit să achiziţioneze colierul Roberto Coin, în formă de inimă, dar şi rochia de seară Cristallini pentru fiica sa, Kira, care se află la studii în Statele Unite şi de care îi este foarte dor.

Citeşte şi FABULOS! Gică Hagi PLESNEŞTE de mândrie. Fiica lui…

Totodată, într-un discurs emoţionant, celebrul fotbalist a ţinut să sublinieze că, din punctul său de vedere, una dintre cele mai importante investiţii este cea în viitorul copiilor – referindu-se de aceasta dată la cei peste 8.000 de copii încă instituţionalizaţi, care, cu sprijinul Hope and Homes for Children România, dar şi prin generozitatea celor prezenţi la bal, îşi pot găsi drumul spre o familie.

Meciul de tenis cu Ilie Năstase la BRD Ţiriac Năstase Trophy, licitat contra sumei de 1.300 de euro, a fost câştigat de o personalitate din zona de business. Tot un om de afaceri va avea ocazia să facă un tur al fabricii Maserati, să beneficieze de îndrumarea unui pilot de testare şi să se afle la volanul bolidului de curse, totul contra sumei de 2.600 de euro.

1.550 de euro a fost preţul la care s-a ajuns în urma licitării unei excursii la Paris şi a posibilităţii de a urmări echipa de rugby a Franţei în Turneul celor şase naţiuni.

Citeşte şi Gică Hagi, CRIZĂ DE NERVI în direct. „NU E CORECT!”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Vasi Geambazi, înapoi la FCSB? Gigi Mustață a rostit doar două cuvinte. Exclusiv
Capital.ro
Prețurile carburanților, mai mici în aproape toate benzinăriile. Unde se găsește cea mai ieftină benzină
Playtech.ro
Pieptăn, pieptene sau piaptăn? Care este forma corectă și de ce le confundă atât de mulți români
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
A venit iarna în România! Ninge în mai multe zone din țară, inclusiv în municipiul Brașov și Poiana Brașov. Condiții de iarnă pe mai multe șosele Video
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România