Întrebat dacă le va spune procurorilor că recunoaşte declaraţia dată în 2006, în dosarul lui Gabriel „Puiu” Popoviciu, Becali a spus: „Unii care se așteaptă ca Becali să ajungă la pușcărie iar să își pună pofta în cui. Gelozia, invidia, dușmănia, asta e la oameni. Am și eu păcatele mele. Declarații, am dat două. Da, mi le aduc aminte și mi le mențin. Și dacă nu îmi aduc aminte, nu îmi aduc. La «Valiza» am recunoscut eu tot, am spus, da, am vrut să dau bani că am vrut să joace corect. Valiza o recuperez după ce o să vină câștigul de la CEDO„.

Gigi Becali despre Băsescu: Când îi ia apărarea Elenei Udrea, acolo e vorba de dragoste

Gigi Becali a fost şi miercuri la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a fi anunţat că este urmărit penal pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, ambele în formă continuată. 

De acum, ce-o vrea Dumnezeu. Voi cunoaşteţi legea. Acuzaţia asta a lor e de abuz in serviciu. La acuzaţia asta nici nu contează ce spun eu. Ce contează ce ştiu eu ca să schimbe o ştampilă şi un act al statului. Acolo sunt acte, evaluări, majorări de capital. Infracţiunea lui Popoviciu se dovedeşte prin acte. Atunci, reclamaţia mea a fost pe prejudiciu. Nu eu stabilesc prejudiciul. Evaluatorul stabileşte„, spunea Becali după ce a fost la DNA.

Becali este acuzat că în declaraţiile de martor date în 27 octombrie 2014, la DNA, şi, ulterior, în 15 februarie 2016, la Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul omului de afaceri Gabriel Popoviciu, a prezentat date care “contravin probelor administrate în cauză, contravin propriilor declaraţii date în cursul urmăririi penale şi aspectelor pe care acesta le cunoştea”.