Gigi Becali provoacă scandalul anului: FCSB are două procese la TAS cu FRF. Prima reacţie a lui Răzvan Burleanu

Răzvan Burleanu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că nu are emoţii în privinţa litigiilor cu FCSB la TAS.
Filip Stan
20 aug. 2019, 15:17
Gigi Becali provoacă scandalul anului: FCSB are două procese la TAS cu FRF. Prima reacţie a lui Răzvan Burleanu

FCSB a dat în judecată FRF la TAS, după ce forul de la Casa Fotbalului a anunţat obligativitatea ca grupările din Liga I să înfiinţeze echipe feminine de fotbal.

„În primul rând ne vom apăra, în al doilea rând vom câştiga acest caz. Vom beneficia şi de sprijin din partea UEFA pe acest dosar. Deja sunt discuţii la nivel de UEFA ca şi echipele care participă în grupele Ligii Campionilor să aibă această obligaţie pe viitor de a avea şi echipe de fotbal feminin, după modelul pe care îl cunoaştem la nivel de Youth League. Sunt aceste două speţe pe care le avem la TAS, din partea FCSB. Una este legată de echipele de fotbal feminin, iar cea de-a doua speţă este legată de transformarea clubulurilor de drept public în cluburi de drept privat. Dacă am duce toate deciziile în cadrul Adunării Generale, atunci nu am mai organiza şedinţe de comitet executiv în fiecare lună şi am putea ajunge în situaţii de blocaj. Luaţi în considerare că formatul competiţional se stabileşte prin comitet executiv, calendarul competiţional se stabileşte aici, sistemul de licenţiere, la nivel de AG a FRF se discută în primul rând subiecte legate de bugetul organizaţiei şi modificări de statut. Nu e o măsură discriminatorie acest lucru (n.r. – obligativitatea de înfiinţa echipe feminine), cu acelaşi raţionament decidem sistemul de licenţiere. Mi se par trase de păr argumentele identificate de club (n.r. – FCSB), de aceea am şi spus că sunt sigur că vom câştiga. Dar este dreptul lor ca atunci când nu sunt mulţumiţi de o decizie a Comitetului Executiv să meargă la TAS”, a declarat Răzvan Burleanu.

Momentul care l-ar zgudui pe Gigi Becali: „Va fi foarte greu pentru el”. Ce riscă patronul lui FCSB

Răzvan Burleanu nu îşi face probleme nici cu privire la al doilea litigiu la TAS cu FCSB, cel cu privire la posibilitatea transformării cluburilor de drept public în cluburi de drept privat. Burleanu crede că acest litigiu a fost ridicat de FCSB în cadrul diferendului pe care echipa lui Becali îl are cu CSA Steaua pe tema mărcii.

„Viziunea Comitetului Executiv, asumată şi de Vali Argăseală, a fost ca la nivelul Ligii a II-a să nu mai avem echipe de drept public. Şi implicit echipele de drept public care se află la nivelul Ligii a III-a să aibă această posibilitate de transformare pentru eşalonul secund în cluburi de drept privat. Inclusiv pe această speţă, cred că nu avem emoţii. Şi eu am fost surprins, pentru că în două şedinţe de comitet executiv în care s-a discutat acest subiect am crezul că avem o unanimitate la nivelul Comitetului Executiv. Se pare că nu am avut, atât timp cât clubul FCSB a înţeles să atace această decizie. Mai degrabă, pare, aşa, să fie argumentată şi să fie îndreptată împotriva CSA Steaua”, spus Răzvan Burleanu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
Răsturnare în război! Se reiau negocierile de pace între Rusia și Ucraina săptămâna viitoare. Anunțul lui Steve Witkoff
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT