Gigi Becali tună şi fulgeră împotriva finului Pandele, după ce FCSB s-a împiedicat de Voluntari. „Ce să cauţi, mă, în Grecia? Nu te mai duce în Grecia!”

Gigi Becali este extrem de supărat că FCSB a pierdut şi de această titlul în Liga 1, şocul său cel mare fiind că echipa a pierdut campionatul după o întâlnire cu FC Voluntari, echipă aflată sub tutela finului său, Florentin Pandele.
Daniel Spătaru
16 mai 2022, 13:56
Gigi Becali tună şi fulgeră împotriva finului Pandele, după ce FCSB s-a împiedicat de Voluntari.

Gigi Becali chiar l-a acuzat pe Florin Pandele, primarul din Voluntari, că nu l-a ajutat în meciul de sâmbătă, din penultima etapă a play-off-ului, încheiat 2-2. Mai mult, patronul FCSB a oferit un exemplu de cum ar fi trebuit să procedeze Pandele, amintind un moment din sezonul 2012/13, când echipa sa a jucat cu Viitorul Constanța, echipa lui Gică Hagi, care se lupta pentru a evita retrogradarea.

„Am pus doar copiii, a bătut nașul cu 5-1, că avea nevoie. Păi, ce, a trebuit să îmi spună mie nașul, să îmi spună Hagi ceva? Păi, eu îl ajut pe nașul meu, mă! Poți să te dai peste cap tu, eu am posibilitatea să îl ajut pe nașul meu, îl ajut și l-am ajutat, țineți minte”, a dezvăluit Gigi Becali, la Pro Arena.

Citeşte şi Gigi Becali le găseşte scuze fugarilor Oprescu şi Udrea şi acuză sistemul penitenciar din România: „La noi în ţară nu e de făcut puşcărie! Criminalilor! Respectaţi legea executării pedepsei”

Acum, deşi a fost vorba tot de o relaţie naş-fin, deznodământul a fost total diferit. „Păi, dacă eu nu pot să îl ajut pe nașul meu și nu îl ajut înseamnă că eu sunt criminal, mă! Cum să fac împotriva nașului meu când nu am niciun interes. Atunci ei nu mai țin cont. Spune finul meu: „domnule, eu în Grecia…”. Păi, ce să cauți, mă, în Grecia? Băi, nu te mai duce în Grecia! Băi, are nevoie nașul meu, nu mai plec în Grecia. De ce? Pentru că știu că nu mă ascultă Ciobotariu și cu Bălănescu. ‘Băi, Bălănescule și Ciobotariule, ia veniți încoace. Băi, așa să faceți, noi avem nevoie să jucăm în Cupă, nu că îl ajut pe nașul, dar jucăm în Cupă, să fie dreptatea„, a mai spus Gigi Becali.

Citeşte şi Gigi Becali susţine că a fost trădat de fin: „Voluntari a luat 3.000 de euro de la CFR!”. Pandele, reacţie dură: „Să se facă anchetă!”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Fiica lui Ilie Bolojan se mărită cu un fost fotbalist de la FC Bihor! „Nu e nuntă de partid”. Totuși, ce grei ai PNL ar putea participa
Capital.ro
Înlocuirea documentelor auto pierdute sau furate. Ce cereri se depun online și când este necesară prezentarea la RAR
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România