Gim, tânărul de la casa de copii, a primit al patrulea Golden Buzz la Românii au talent. Florin Călinescu: „Vrei să fiu bunicul tău?”

22 02. 2021, 22:47
Gim a făcut spectacol la Românii au talent

Gim, tânărul de la casa de copii, a primit al patrulea Golden Buzz la Românii au talent. Gim a venit la Românii au Talent cu o piesă de rapp, compoziție proprie, care l-a trimis direct în seminifnală.

Gim are 20 de ani și vine din Timișoara. Ca să îți câștige existența, băiatul muncește în construcții.

Prima mea amintire e când l-au înfiat pe fratele meu. Noi am ajuns amândoi la același cămin, orfelinat și el a fost înfiat de când era mic. Atunci s-au rupt legăturile, știam că nu o să mai vină să mă viziteze. Nimeni nu se mai întoarce o dată unde e rău. Eu am stat la orfelinat până la 12 ani, oficial, după care am plecat.

 Am stat trei ani în stradă, sub niște țevi în timpul iernii, nu simțeam frigul. Când îmi era foame, făcea Dumnezeu cumva să am, să primesc fără să cer. Mai munceam la negru, nu aveam buletin, construcții, munceam cu ziua. M-a păzit Dumnezeu, nimeni altcineva. M-a protejat bine că alții sunt mult mai rău”, a povestit Gim la Pro TV.

Citeşte şi: Românii au talent 22 februarie 2021. Yannis și Yustin fac spectacol pe scenă

Gim, tânărul de la casa de copii, a primit al patrulea Golden Buzz

Bravo, Gim! Cred că ești exact pe drumul care îți dorești să fii. Ăsta e drumul tău. Orice mi-ai spune, inclusiv din versurile tale, eu am înțeles că îți lipsește familia”, a spus Andi Moisescu.

Gim, cred că un rapper bun este acela care a trăit ce cântă. Ești adevărat, am simțit fiecare emoție din glasul tău”, a adăugat Andra.

Pe mine m-ai emoționat foarte tare și am simțit fiecare cuvânt pe care l-ai cântat că vine din suflet și cred că ești un artist. A fost o plăcere să te aud și să te văd”, a spus Alexandra Dinu.

Gim a venit la Românii au Talent cu o piesă de rapp

Mă gândeam la ce ai spus mai devreme că tu vrei o familie și copii care să aibă bunici că tu nu ai avut bunici. Te deranjează dacă eu aș fi bunicul tău? Crezi în povestea cu peștișorul de aur, ia de aici atunci”, iar acela a fost momentul în care Florin Călinescu a apăsat Golden Buzz.