Gravida care le-a pus capac medicilor. Iată cererile pe care le-a invocat aceasta!

O femeie însărcinată, din Focşani, a întocmit o listă cu cereri pe care a trimis-o conducerii spitalului judeţean de urgenţă. Lista cuprinde o serie de solicitări în conformitate cu legea care să o ajute pe gravidă să nască în condiţii cât mai bune.
Romania TV
18 iun. 2016, 11:46
Gravida care le-a pus capac medicilor. Iată cererile pe care le-a invocat aceasta!

„Către, Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon”, Focşani,

Subsemnata, Simion Raluca-Maria, domiciliată în Focşani, asigurată în cadrul CASS, însărcinată în 35 de săptămâni, doresc să vă aduc la cunoştinţă că, în conformitate cu legislaţia în vigoare, Legea nr. 46 din 21 ianuarie 2003 – Legea drepturilor pacienţilor, am dreptul să fiu asistată la naştere şi solicit aprobarea respectării de către întreg personalul medical implicat a următoarelor condiţii de internare şi tratament în perioada în care eu şi nou-născutul vom fi spitalizaţi în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă:

1. În timpul travaliului şi al naşterii, solicit să fiu însoţită de către soţul meu. În cazul în care în sala de travaliu/naştere mai sunt şi alte paciente, doresc să fiu însoţită de o altă persoană desemnată de sex feminin.

2. Solicit ca pe parcursul întregii spitalizări să fiu tratată cu răbdare, calm şi respect, iar pe timpul travaliului să mi se vorbească pe un ton cât mai scăzut şi liniştit.

3. Solicit ca pe durata spitalizării, în limita locurilor disponibile, să fiu cazată în rezervă.

4. În timpul travaliului solicit ca fătul să fie monitorizat intermitent, astfel încât să am cât mai mare libertate de mişcare şi gestionare activă a durerilor din travaliu.

5. În timpul travaliului solicit să mi se permită să mă mişc şi să adopt orice poziţie consider a fi confortabila şi să consum lichide şi alimente daca voi simţi nevoia.

6. În vederea pregătirii pentru naştere, nu doresc să accept proceduri precum rasul pubian sau clisma.

7. Cu excepţia situaţiilor de urgenţă, în care se impune altfel, solicit ca travaliul să se desfăşoare în ritmul natural, fără intervenţii, perfuzii cu calciu sau oxitocină, ruperea membranelor, etc.

8. Solicit să fiu informată şi să mi se ceară acordul pentru orice intervenţie sau procedură urmează a fi aplicată mie sau fătului/nou-născutului.

9. În cazul în care starea mea de sănătate nu permite exprimarea acordului/dezacordului, solicit să i se ceară acordul soţului meu, care este la curent cu toate doleanţele mele.

10. Solicit să mi se permită să nasc în ce poziţie voi simţi mai confortabil.

11. După naştere, solicit ca bebeluşul să fie aşezat imediat pe pieptul meu şi evaluat la fata locului, cu excepţia situaţiei în care starea sa de sănătate ar fi în pericol. Proceduri precum măsurarea şi cântărirea solicit să fie efectuate ulterior.

12. Solicit ca cordonul ombilical să fie tăiat doar după ce încetează a mai pulsa, iar placenta să fie lăsată să se expulzeze în ritmul propriu, in limita a 30 de minute după naştere.

13. Nu doresc ca bebeluşul să fie spălat după naştere, doar şters superficial şi nu doresc să i se administreze niciun fel de picături oculare.

14. Solicit iniţierea alăptării în prima oră după naştere, dacă starea mea şi a nou-născutului permite acest lucru.

15. Pe toată durata spitalizării, solicit ca nou-născutul să fie spitalizat cu mine în rezervă şi să fie alăptat la cerere, nu după un program prestabilit, fără să i se administreze lapte praf sau alte suplimente, dacă starea mea şi a nou-născutului permite acest lucru. În acest sens, mă angajez ca pe durata spitalizării, în rezervă să primesc doar vizita soţului, pentru a minimiza riscul nou-născutului de îmbolnăvire.

16. Dacă nou-născutul se va naşte înainte de termen, solicit să se ia în considerare şi să se încerce îngrijirea piele-pe-piele, ca metodă de recuperare şi îngrijire a acestuia.”

Sursa: adevarul.ro

DailyBusiness
Peste 120 de muncitori prinși la negru în doar cinci zile. Ministrul Florin Manole promite toleranță zero
Spynews
Lidia Buble, bătută pe stradă cu mătura! Cum a început scandalul: ”A început să dea în mine”
Bzi.ro
Maia Morgenstern, reacție dură după valul de critici la adresa fiicei sale: „Părerea… contează cam cât contează conținutul scutecelor!”
Fanatik.ro
Zodiile pentru care se răstoarnă căruța cu noroc în următoarele 30 de zile. Vine cea mai bună perioadă din an pentru ele
Capital.ro
Obligație pentru proprietarii de terenuri. Se curăță proprietatea de această plantă. Primăria face verificări și se aplică amenzi
Playtech.ro
Vezi linii drepte sau curbe, iluzia optică care îți face creierul să nu mai înțeleagă nimic
Adevarul
Operațiunea „Buget frumos pe hârtie”. Ce riscă Guvernul Ciolacu dacă a măsluit cifrele economice pe 2024
wowbiz.ro
Atac armat pe terasa unui restaurant din Texas: un mort și cinci răniți. Atacatorul este căutat de poliție
Economica.net
O nouă eră pentru Dacia electrică
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
Momentul înfiorător în care Iryna Zarutska, tânăra ucraineancă de 23 de ani, este ucisă cu brutalitate într-un tren din Carolina de Nord. Familia a transmis un mesaj cutremurător
Cancan.ro
ȘOC în Familia Regală! Prințul a recunoscut public că are un copil nelegitim 😲
iamsport.ro
Nici Hagi, nici Petrescu! Antrenorul român așteptat la echipa națională: ”Prima variantă”
MediaFlux
Procură specială pentru pensie. Actul obligatoriu, anunțat de Casa de Pensii
stirilekanald.ro
Drama prin care trecea profesoara găsită spânzurată împreună cu fiul ei de 7 ani. Femeia și-ar fi ucis copilul înainte. Detalii șocante din anchetă
substantial.ro
Cursul valutar BNR miercuri, 10 septembrie 2025: A crescut prețul dolarului american și al gramului de aur