Grecia propune un certificat de vaccinare unic la nivelul UE pentru a uşura călătoriile. Iohannis se opune

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a cerut marţi crearea unui certificat de vaccinare împotriva COVID-19 valabil la nivelul întregii UE pentru a ajuta la relansarea călătoriilor transfrontaliere devastate de pandemia de coronavirus
George Russo
12 ian. 2021, 22:42
Grecia propune un certificat de vaccinare unic la nivelul UE pentru a uşura călătoriile. Iohannis se opune

Grecia, care se bazează pe turism pentru o cincime din PIB şi este hotărâtă să revitalizeze călătoriile înainte de sezonul de vară, a creat deja propriul certificat standardizat care să ateste că un individ a fost vaccinat.

Într-o scrisoare adresată preşedintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen, Mitsotakis a propus extinderea schemei la întreg teritoriul UE. Conform propunerii, certificatul ar putea fi utilizat la îmbarcarea în orice mijloc de transport.

„Deşi nu vom face vaccinarea obligatorie sau o precondiţie pentru călătorie, persoanele care s-au vaccinat ar trebui să fie libere să călătorească”, a afirmat el în scrisoare.

„Este urgent să adoptăm o înţelegere comună privind modul în care ar trebui să fie structurat un certificat de vaccinare pentru a fi acceptat în toate statele membre”, a adăugat Mitsotakis, conform Agerpres.

Dificultatea de ajunge la un acord asupra aşa-numitului „Passenger Locator Form (PLF)”, un formular digital apărut anul trecut pentru a se încerca monitorizarea călătoriilor, a arătat că este mare nevoie de un efort UE la nivel înalt pentru a face lucrurile să avanseze, a spus el.

Dacă statele UE pot conveni asupra unei formule comune „putem avansa această chestiune mai departe în forurile internaţionale, contribuind astfel la restabilirea mobilităţii la scară globală”, se mai menţionează în scrisoare.

„Pentru ţări precum Grecia, care sunt dependente de turism, este imperativ ca această chestiune să fie rezolvată înainte de sezonul de vară”, a mai pledat premierul grec.

Grecia propune introducerea unui certificat unic de vaccinare, dar Iohannis respinge ideea

Grecia a gestionat destul de bine primul val al pandemiei, dar o creştere a numărului de cazuri din octombrie a supus unei presiuni severe sistemul său sanitar, slăbit de o criză financiară care s-a prelungit timp de un deceniu. În consecinţă, autorităţile au impus un al doilea lockdown în noiembrie.

Până în prezent, în Grecia au fost raportate 145.179 de cazuri confirmate de COVID-19 şi 5.302 de decese asociate noului coronavirus.

Ideea unui certificat de vaccinat la nivel european, măsuras sugerată de Grecia, nu este o idee bună, pentru că ar crea un cadru discriminatoriu, a declarat la conferinţa de presă de marţi preşedintele Klaus Iohannis.

Un astfel de certificat ar trebui folosit pentru motive medicale, a spus preşedintele, dar nu pentru a împărţi populaţia Europei în cei ce au fost vaccinaţi şi cei ce nu au fost vaccinaţi.

În context, preşedintele a apreciat drept un succes caampania de vaccinare din România.

Preşedintele spune că România se află pe locul 8 la nivel european în materie de vaccinare, ceea ce nu este rău.

Citeşte şi: Portugalia intră din nou în lockdown. Premier: Ne confruntăm cu un al treilea val

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș: Azi, după 30 de ani, dezvăluie cum l-a adus pe Laurențiu Reghecampf la Steaua în 1997: primele impresii și debutul spectaculos
Capital.ro
PSD scoate la iveală cifrele din sondajul intern. Diferență uriașă față de datele prezentate de USR
Playtech.ro
La ce distanță trebuie ținut câinele față de gardul vecinului. Ce spune legea în România
Adevarul
Armatele fantomă ale istoriei. Oameni, nisip și ceață: trei mari tragedii militare pentru care încă se caută explicații
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un copilaș de doi ani și-a pierdut viața într-o locuință cuprinsă de foc, în județul Sălaj
iamsport.ro
Acuzații dure la adresa Academiei Farului: ”Ați lăsat copiii pe drumuri. Acum le puneți piedici pentru 5.000 de euro!”
MediaFlux
Horoscop 21 septembrie 2026. Început de săptămână cu schimbări importante! Banii intră în prim-plan, iar unele zodii primesc o veste care le dă planurile peste cap
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte