Grecia speră să ajungă până duminică la un acord cu creditorii

Grecia ar putea încheia până duminică seara un acord preliminar cu creditorii săi vizând schimbul voluntar de obligaţiuni, a declarat vineri un oficial guvernamental elen pentru Reuters.
Romania TV
27 ian. 2012, 20:44
Grecia speră să ajungă până duminică la un acord cu creditorii

Oficialul, care a vorbit sub protecţia anonimatului, a afirmat că este evident că partenerii europeni ai Greciei nu vor reduce valoarea fondurilor suplimentare dacă al doilea pachet de asistenţă financiară va fi insuficient, dar există ‘alte moduri’ de a rezolva orice deficit de finanţare.

 

Şi ministrul elen de Finanţe, Evangelos Venizelos, a afirmat vineri că mai este doar un pas până la încheierea unui acord cu creditorii privaţi ai Greciei. „Suntem la doar un pas de finalizarea negocierilor PSI (implicarea sectorului privat)”, le-a declarat reporterilor Venizelos, după ce s-a întâlnit cu reprezentanţii UE, BCE şi FMI.

 

Oficialul elen a recunoscut că negocierile cu reprezentanţii UE, BCE şi FMI pentru al doilea program de finanţare, de 130 miliarde de euro, sunt „dure”.

 

Cea de-a treia rundă de negocieri între autorităţile de la Atena şi creditorii privaţi are drept obiectiv ajungerea la un acord vizând schimbul voluntar de bonduri care ar rezulta în ştergerea a aproximativ 100 de miliarde de euro din datoria de 350 miliarde de euro a Greciei. Acordul ar presupune că creditorii privaţi ar accepta o reducere (haircut) de cel puţin 50% a valorii nominale a bondurilor greceşti în valoare de 200 de miliarde de euro pe care le deţin.

 

În luna octombrie 2011, liderii zonei euro au convenit un al doilea program de finanţare destinat Greciei, în valoare de 130 miliarde de euro, după ce estimările iniţiale potrivit cărora Grecia va putea reveni pe pieţele financiare în luna martie 2012 s-au dovedit mult prea optimiste. Însă acest plan depinde de succesul negocierilor între guvernul grec şi băncile şi fondurile de investiţii creditoare.

DailyBusiness
Ce mai poți să cumperi de 100 de lei în România anului 2025. Prețurile au crescut considerabil în ultimii ani
Spynews
Explozia din Dej ar fi fost provocată de victimă! Bărbatul care a murit ar fi suferit din cauza divorțului de fosta soție
Fanatik.ro
Cel mai mare sportiv român din istorie. Topul în care Gheorghe Hagi e pe 2, iar David Popovici abia al 5-lea. Sondaj național FANATIK / Inscop
Capital.ro
De ce au fost anulate alegerile prezidențiale din 2024? Florin Călinescu: O lovitură de stat. Nicușor Dan a mințit în clar și olograf
Playtech.ro
Ce este încălzirea stratosferică timpurie. Fenomenul rar aduce frig extrem
Adevarul
Consultant: România are rețeta perfectă să dea afară din țară marile companii străine. „Ce au în comun Bosch, Amazon și Carrefour”
wowbiz.ro
„25 de morți” pe Aeroportul Cluj. Este știrea momentului
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Incendiu la un azil de bătrâni! Cel puțin 11 persoane au MURIT
iamsport.ro
Imaginea legendară a lui Ienei, spulberată în bucăți: ”El nu a fost niciodată un mare tactician”
MediaFlux
Oferte avantajoase la energie de Black Friday 2025. Sfatul șefului ANRE pentru consumatorii români
stirilekanald.ro
Cine e de fapt Mihaela, tânăra care l-a umilit și scuipat pe livratorul sri lankez! E fiica unui afacerist
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai