Grecia va avea nevoie de mai mulţi bani publici

Comisarul european pentru afaceri economice şi monetare Olli Rehn a afirmat joi că vor fi necesare mai multe fonduri publice pentru a compensa deficitul din al doilea pachet de asistenţă financiară pentru Grecia, dacă deţinătorii privaţi de obligaţiuni elene sunt de acord să-şi asume pierderi, transmite Reuters.
Romania TV
26 ian. 2012, 15:47
Grecia va avea nevoie de mai mulţi bani publici

Olli Rehn a declarat pentru Reuters că liderii zonei euro şi instituţiile UE vor trebui să compenseze diferenţa, astfel încât datoria publică a Greciei să poată fi redusă la 120% din PIB până în 2020.

 

Oficialul european a anunţat că se aşteaptă ca Atena să ajungă în următoarele zile la un acord cu investitorii din sectorul privat în cazul schimbului de obligaţiuni prin care aceştia vor înregistra în mod voluntar deprecieri ale obligaţiunilor guvernamentale elene pe care le deţin.

 

‘De fapt, suntem destul de aproape de un acord între guvernul elen şi investitorii din sectorul privat. Mă aştept să se finalizeze în următoarele zile, de preferat la sfârşitul lunii ianuarie, nu în februarie’, a afirmat comisarul european.

 

Întrebat dacă BCE va prelua o parte din povară prin renunţarea la profiturile ce i le-ar fi adus obligaţiunile elene pe care le-a cumpărat la un preţ scăzut de pe piaţa secundară, Olli Rehn a explicat că nu doreşte să vorbească în numele BCE. Dar oficialul european a subliniat că împărţirea poverii va depinde de deciziile luate de ‘sectorul oficial şi instituţiile europene’. BCE este singura instituţie europeană care deţine obligaţiuni elene.

 

Este pentru prima dată când un oficial european clarifică că vor fi necesari mai mulţi bani decât cei 130 miliarde de euro planificaţi pentru al doilea pachet de asistenţă financiară pentru Grecia. Totuşi, Olli Rehn nu a precizat care va fi valoarea fondurilor suplimentare pentru Grecia.

 

Împreună cu noi împrumuturi şi alte măsuri, datoria Greciei ar urma să revină la 120% din PIB până în 2020, de la nivelul de vârf de 142% din PIB în 2013. Începând din ianuarie 2012, băncile vor schimba obligaţiunile elene pe care le deţin cu unele a căror valoare va fi diminuată cu jumătate. Aceasta reprezintă ştergerea a 100 de miliarde de euro din datoria Greciei, în prezent de 350 miliarde de euro.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Istvan Kovacs, umilit de FIFA! O femeie, aleasă să arbitreze în locul său la Campionatul Mondial 2026
Capital.ro
Românii, peste media UE la ore lucrate: diferențe majore între statele europene
Playtech.ro
Scad ratele la credite. Poți economisi bani frumoşi dacă îți refinanțezi împrumutul: calcule pentru mai multe sume
Adevarul
Rusia ar pierde războiul din Ucraina, iar Putin devine tot mai imprevizibil și mai periculos
wowbiz.ro
Adi Sînă, acuzat de fostul coleg de la Akcent, Sorin Brotnei, că a destrămat trupa. Declarații explozive: „El lua mai mult și voia mai mult”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Alex, tânărul de 29 de ani care și-a pierdut viața după ce a intrat cu motocicleta într-un autoturism, în Beiuș. Era pasionat de motoare
iamsport.ro
A distrus o națională de la CM 2026: ”Catastrofală, cea mai grețoasă echipă! Nici România lui Edi Iordănescu nu juca mai rău, era exclusă dacă exista un vot al publicului”
MediaFlux
Lovitură pentru români! Adio, pensii și salarii!
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți