Grecii au sfidat de Bobotează restricţiile anti-Covid. „Nicio lege nu ne poate da ordine”

Bisericile creştine din Grecia au ţinut miercuri slujbe de Bobotează, sfidând în mod deschis restricţiile guvernamentale care interzic reuniunile publice inclusiv ceremoniile religioase într-una dintre cele mai importante zile din calendarul ortodox.
Daniel Spătaru
06 ian. 2021, 18:09
Grecii au sfidat de Bobotează restricţiile anti-Covid.

În ciuda apelului lansat de prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, către liderii Bisericii pentru a da un exemplu în timpul crizei sanitare care a dus la decesul a peste 5.000 de persoane în Grecia, credincioşii au participat la slujbele de dimineaţă, deşi numărul persoanelor care au avut acces simultan în biserici a fost limitat.

”Ordinele guvernului sunt un lucru, iar credinţa este un alt lucru”, a declarat o credincioasă în vârstă de 38 de ani care a spus că se numeşte Stavroula, după ce a participat la slujba de dimineaţă într-o biserică de la periferia Atenei. ”Nicio lege nu ne poate da ordine”.

Poliţia a patrulat în faţa mai multor biserici, dar a spus că nu va interveni în desfăşurarea serviciului religios şi va folosi măsuri ”moderate” pentru a-i împiedica pe oameni să nu se înghesuie înăuntru.

Citeşte şi Diana Şoşoacă, după aglomeraţia de Bobotează: „Este un drept sacral. Felicit toți oamenii care s-au dus acolo”

Această abordare subliniază reticenţa guvernului conservator condus de Mitsotakis de a intra în conflict cu Biserica Ortodoxă, care joacă un rol esenţial în viaţa publică din Grecia.

Duminică, autorităţile au extins măsurile de izolare retrăgând permisiunea acordată anterior de a desfăşura slujbe de Bobotează la care să participe un număr maxim de 50 de persoane în bisericile mari şi de 25 în lăcaşurile de cult de mici dimensiuni.

Reporterul Reuters aflat la faţa locului nu a constatat ca acea limită să fi fost încălcată la bisericile din Atena, unde a stat de vorbă cu credincioşii.

Luni, într-un gest rar de manifestare a dezacordului, liderii Sinodului au scris guvernului spunând că nu există nicio justificare pentru a împiedica desfăşurarea slujbelor de Bobotează. Până în prezent, Biserica a respectat în mare restricţiile vizând serviciile religioase impuse pentru limitarea transmiterii COVID-19.

În Biserica Ortodoxă Răsăriteană, Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători, care comemorează botezul lui Isus şi apariţia Sfintei Treimi. Ritualul popular în care mai mulţi înotători se întrec ca să prindă o cruce aruncată în apă de un preot a fost interzis anul acesta.

În timp ce Grecia a reuşit într-o mai mare măsură decât alte ţări europene să ţină coronavirusul sub control, serviciile sale de sănătate se află în dificultate, slăbite de ani de criză financiară. În ultimele săptămâni, au apărut focare semnificative de COVID-19 în nordul Greciei şi în regiunea Attica (vest), în apropiere de capitala Atena.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
“Craiova vs Dinamo + Rapid + FCSB 5-3!” Editorial Marius Mitran: “Oltenia domină fotbalul românesc”
Capital.ro
Prognoza meteo pentru duminică, 8 noiembrie. Cum va fi vremea la final de săptămână. Noaptea sunt așteptate ploi și lapoviță
Playtech.ro
Ești în depășire și treci cu viteză prin dreptul radarului. Ce mașină apare în înregistrarea Poliției
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT