Greşeli grave în manualul de geografie de clasa a VII-a, inclusiv hărţile conţin erori. Reacţia Ministerului Educaţiei

Profesorul de Geografie Ioan Mărculeţ de la Colegiul I.L. Caragiale reclamă că manualul a fost aprobat prin ordinul ministrului Educaţiei naţionale la începutul lunii septembrie deşi este plin de informaţii ştiinţifice greşite, dar şi cu multe hărţi eronate.
Iulian Tudor
24 sept. 2019, 14:30
Greşeli grave în manualul de geografie de clasa a VII-a, inclusiv hărţile conţin erori. Reacţia Ministerului Educaţiei

Profesorul Mărculeţ semnalează, spre exemplu, că la pagina 12 din manual, copiii învaţă că Asia ocupă cea mai mare parte din emisfera nordică a Pământului: „Continentul asiatic ocupă cea mai mare parte din emisfera nordică a planetei„. Informaţia se repetă şi la pagina 18: „Datorită întinderii sale pe aproape întreaga emisferă nordică a planetei (…)”. În realitate, spune profesorul de Geografie, dar şi cum se poate observa pe orice hartă a lumii, Asia nu ocupă o întindere atât de vastă, ci ocupă până la 20% din emisfera nordică.

la pagina 14 şi 16 apar alte date eronate, despre denumirea fluviilor, de această dată. În manual scrie „Chang Jiang – Fluviul Albastru” şi „Chang Jiang (Fluviul Albastru sau Fluviul cel lung)”. În realitate, Chang Jiang înseamnă „Fluviul cel lung” iar „Yangtze” înseamnă „Fluviul Albastru”. O altă greşeală apare la pagina 18, când se face referire la climatul subtropical: „b. pacific (sud-estul Chinei, sudul Peninsulei Coreea şi al Arhipelagului Japonez), cu ploi de iarnă). În realitate, precipitaţiile cad vara, fiind influenţate de muson, aşadar sunt ploi de vară, nu de iarnă.

Erori apar şi la hărţile din manual. Spre exemplu, la pagina 67, pe harta fluviilor şi lacurilor din America de Nord şi America de Sud, lungimile fluviilor Colorado şi Columbia sunt reduse la aproape jumătate. În plus, nu este redat fluviul Sf. Laurenţiu, Marile lacuri nemaiavând „deschidere” la Oceanul Atlantic. Situaţia de la harta fluviilor se repetă parţial pe harta de la pagina 73 (Oraşele din America de Nord şi America de Sud), unde fluviul Columbia este redus la teritoriul Statelor Unite, deşi izvorăşte din Columbia Britanică (Canada). Tot conform unei hărţi din manual, fluviul Lena porneşte din Lacul Baikal, ceea ce este fundamental greşit. Lena nu izvorăşte din Baikal.

Reprezentantul ministerului Educaţiei a recunoscut existenţa mai multor greşeli în manualul de Geografie pentru clasa a VII-a. Secretarul de stat pentru Învăţământ Preuniversitar din Ministerul Educaţiei, Florian Lixandru, susţine că numele membrilor comisiei nu pot fie făcute publice cu scopul de a se asigura o verificare obiectivă a informaţiilor.

Vom avea discuţii cu membrii comisiei care au evaluat manualul respectiv. Numele membrilor comisiei care evaluează manualele nu se fac publice pentru a fi asigurată o evaluare cât mai obiectivă a acestor manuale„, a transmis Florian Lixandru, potrivit adevarul.ro. În ceea ce priveşte hărţile cu erori apărute în manual, Florian Lixandru susţine că dimensiunea hărţilor a afectat acurateţea lor. „O parte din informaţiile apărute în articol se susţin din punct de vedere ştiinţific şi o altă parte nu se susţin, datorându-se scărilor mici ale hărţilor care la aceste dimensiuni nu pot reda detaliile cu fidelitate„, a declarat acesta.

Manualele de Geografie corectate ar trebui să ajungă luni la elevii de clasa a VII-a. Drept urmare, acestea ar trebui refăcute, tipărite şi distribuite în următoarele trei zile lucrătoare. Secretarul de stat pentru Învăţământ Preuniversitar din Ministerul Educaţiei, Florian Lixandru, spune că acest lucru este posibil. „Dacă nu au ajuns în teritoriu, atunci vor ajunge manualele corectate conform termenului de livrare pe care editura l-a primit la semnarea contractului, respectiv 30 septembrie. Un manual se poate tipări şi într-o noapte„, a precizat secretarul de stat pentru Învăţământ Preuniversitar.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Vin milioanele de euro! Câți bani garantați primeşte Universitatea Craiova de la UEFA dupǎ calificarea în grupe. Diferență uriaşǎ între Europa League și Conference League
Capital.ro
Surpriza din programul magazinelor de Sfânta Maria. Cum vor funcționa pe 15 august
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat