Profesorul de la Facultatea de Filosofie a Universității din București Sorin Costreie, fost secretar de stat în educație în guvernul Cioloș și consilier al președintelui Nicușor Dan, este unul dintre numele vehiculate pentru ministrul Educației în Guvernul condus de Luca Niculescu, scrie Edupedu.ro.
Sorin Costreie a acceptat să fie ministru al educației și vicepremier și în cabinetul propus oficial de premierul desemnat de acum 4 luni, Eugen Tomac (sursa și detalii). Tomac și-a depus însă mandatul, înainte de a cere votul Parlamentului.
În prezent, Ministerul Educației și Cercetării este condus de rectorul suspendat al Universității din Suceava, Mihai Dimian.
Sorin Costreie, profesor la Universitatea din București – Facultatea de Filosofie, a fost consilier onorific pentru învățământ superior în cabinetul fostului ministru al Educației și Cercetării, Daniel David. Costreie a deținut în trecut funcția de secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării și a fost și consilier al ministrului în anii 2016-2017, în mandatul deținut de Mircea Dumitru în guvernul Dacian Cioloș.
În campania electorală din primăvara anului trecut, i-a fost de asemenea consilier pe educație lui Nicușor Dan, pe atunci candidat la președinție. Sorin Costreie a fost consilier al premierilor liberali din perioada 2020-2023, în mandatul cărora au fost elaborate legile educației Iohannis-Deca și, după multe tergiversări, promovate pe repede-nainte în Parlament și puse în aplicare din septembrie 2023. Potrivit propriului CV, a fost consilier pe teme de educație al premierilor în perioada februarie 2020-iunie 2023. În acest interval, guvernul a fost condus de liberalii Ludovic Orban, Florin Cîțu, Nicolae Ciucă și, pentru câteva zile, Cătălin Predoiu. El a părăsit poziția în momentul în care guvernul a fost preluat de Marcel Ciolacu.
Lista miniștrilor vehiculați în Guvernul Niculescu
Ministerul Afacerilor Externe: Dan Neculăescu; diplomat de carieră, Dan Neculăescu este reprezentantul permanent al României la NATO din februarie 2022. A lucrat în MAE din 2002 și a ocupat anterior funcții în administrația guvernamentală și în diplomație.
Ministerul Finanțelor Publice: Alexandru Nazare, actual ministru interimar – nume vehiculat, portofoliu disputat în negocieri, întrucât PSD ar dori să numească un reprezentant propriu la conducerea ministerului.
Ministerul Energiei: Bogdan Ivan (PSD) – fost ministru al Energiei în Guvernul Bolojan, înainte de căderea la moțiunea de cenzură.
Ministerul Muncii: Florin Manole (PSD) – și el, fost ministru în Guvernul Bolojan, înainte de moțiunea de cenzură.
Ministerul Sănătății: Alexandru Rogobete (PSD) – fost ministru în Guvernul Bolojan, înaintea moțiunii de cenzură.
Ministerul de Interne: Marian Neacșu (PSD) – economist, fost secretar general al Guvernului și viceprim-ministru.
Ministerul Justiției: Radu Marinescu (PSD) – fost ministru în Guvernul Bolojan, înaintea moțiunii de cenzură.
Ministerul Educației: Sorin Costreie – profesor și consilier prezidențial al lui Nicușor Dan.
Ministerul Apărarii: Vlad Ionescu – diplomat de carieră din 2004, consilier al președintelui.
Ministerul Economiei: Daniel-Cătălin Zamfir (PSD) – senator PSD