Greşelile pe care trebuie să le eviţi când aplici fondul de ten

Frumuseţea, la fel ca şi politica, pare un domeniu la care se pricepe toată lumea. Ce poate fi atât de complicat în a-mi aplica fondul de ten, pudra sau anticearcănul, ar spune multe intre voi. Ei bine, dragele mele, este important să ştiţi nişte chestiuni de bază. Nu este neapărat complicat însă este, cu siguranţă, IMPORTANT!
Alina Costache
19 aug. 2014, 11:07
Greşelile pe care trebuie să le eviţi când aplici fondul de ten

1. Aplicarea haotică a fondului de ten

De foarte multe ori ni se întâmplăsă spunem că domnişoara de lângă noi tocmai şi-a aplicat var pe faţă. Dragelor, acesta este rezultatul faptului că nu ştim cum să ne aplicăm corect fondul de ten. El trebuie tapotat de sus în jos. Dacă se face altminteri, veţi observa că o dată cu trecerea orelor faţa va părea obosită.

Citeşte şi Greşelile de machiaj care îţi pot strica imaginea

2. Aplicarea fondului de ten cu degetele

Acum să nu credeţi că este o greşeală de neiertat însă, ca şi make-up artist, sfătuiesc pe toate femeile să aplice fondul de ten cu ajutorul unui bureţel. În acest fel, ne asigurăm că stratul va fi aplicat uniform, cu precizie şi că tenul nostru nu va căpăta un aspect îmbătrânit sau plin de imperfecţiuni.

Continuarea articolului pe Unica.ro.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imagini de la priveghiul interlopului Ilie Bălăceanu, pe lux și opulență! Casa lui, plină ochi
Fanatik.ro
Meciul de deschidere de la Cupa Mondială 2026, în pericol din cauza vizelor! „E rușinos”
Capital.ro
Permis auto suspendat. Șoferii care îl pot recupera înainte de termen. Nu e suficient să promovezi testul
Playtech.ro
Cu ce mașini nu ai voie să intri pe autostradă în 2026. Regula legată de viteza minimă
Adevarul
Un fost pușcaș marin din SUA care a luptat în Ucraina lansează un avertisment pentru NATO: „O companie ucraineană ar învinge una americană”
wowbiz.ro
Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu și-a văzut moartea cu ochii: ”A sărit peste masă să îl înjunghie! Am urlat: «Hai să-l scoatem de aici că murim toți»”
MediaFlux
PAPARAZZI Claudiu Pândaru, iubire cu colega de la Digi24, Ioana Ciurlea. Relația are pe stradă regie proprie, în spatele camerelor de filmat FOTO și VIDEO EXCLUSIV
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți