”Grevă”, cuvântul care se lipește de România ca marca de scrisoare. Greva profesorilor, ”dublată” de greva din Sănătate!

Greva din Sănătate devine și ea o certitudine în România lui 2023, marcată deja de greva din Educație. Promisiunile neornorate ar fi cauza pentru care ar putea exista simultan greve în două dintre cele mai importante domenii de activitate. De miercuri, sindicatele din Sănătate au anunțat că intră în grevă japoneză. De ce i se cere demisia ministrului Muncii, Marius Budăi.
Mircea Filipescu
05 iun. 2023, 19:09
”Grevă”, cuvântul care se lipește de România ca marca de scrisoare. Greva profesorilor, ”dublată” de greva din Sănătate!

Greva profesorilor pare a fi doar primul val din șirul de proteste anunțate în perioada următoare. Sindicaliștii și Sănătate, dar și din Transporturi, au anunțat că vor călca pe urmele dacălilor și vor ieși în stradă pentru a proteste față de promisiunile neonorate.

Începând de miercuri, sindicaliștii din Sănătate au anunțat grevă japoneză în spitale, iar dacă promisiunile nu vor fi onorate, se intră în grevă de avertisment începnd cu date de 15 iunie. Mai mult, Federația Sanitas a anunțat că există posibilitatea de a se ajunge la grevă generală, la începutul lui iulie.

Citește și  Mesajul unui şofer pentru profesori: Haideți fraților la Bolt! Umilinţă pentru dascăli, cât câştigă pe lună, a făcut calculul cu pixul! VIDEO

În urma primelor negocieri, Guvernul a promis creșterea salariilor în Sănătate,  la nivelul anului 2022, pentru mai multe categorii, plata voucherelor de vacanţă de la bugetul de stat și deblocarea a 14.000 de posturi.

Sindicaliștii  consideră că primul pas pentru soluționarea problemelor din acest domeniu ar fi demisia ministrului Muncii, Marius Budăi, pe care îl consideră direct responsabil pentru lipsa de transparență și pentru escaladarea nemulțumirilor în rândurile sindicatelor din toate domeniile de activitate.

”Primul pas necesar pentru gestionarea conflictelor este DEMITEREA actualului ministru al muncii şi intrarea într-un dialog social real și responsabil.

O a două măsură prioritară este revenirea la un sistem fiscal echilibrat, cu transferul imediat a unui procent din contribuțiile sociale ale angajaților înapoi către angajator.

Haosul politic nu este creat de către lucrătorii care sunt în stradă sau amenință cu greva. Răspunsul acestora vine după șiruri lungi de nemulțumiri în care negocierile au eșuat, iar doleanțele lor nu au fost luate în seamă.

Nu doar incompetența domnului Budăi ne-a adus în acest prag, ci și lipsa de preocupare, empatie și solidaritate cu oamenii muncii, ruptura majoră dintre clasa politică și cetățeni”, se arată în comunicatul  emis de CNS Cartel Alfa.

Citește și  Chilipir: cum arată și unde se vinde garsoniera care costă doar 5.000 de euro (FOTO)

Pentru că situația din Educație nu a fost ”rezolvată”, în viziunea lor, sindicaliștii spun că vor merge până la capăt cu protestele și cu acest calendar al grevelor, pentru toate domeniile de activitate.

”Politicienii tratează sindicaliștii din educație precum un cartof fierbinte, l-au pasat de la unul la celălalt, fără a zice ceva clar. Accentul se pune pe „nevoia de terminare a grevei” și nu pe soluționarea problemelor și a cauzelor acestora

Cartel ALFA își exprimă solidaritate cu personalul din educație care a decis continuarea grevei, cu personalul din sănătate și cu toate categoriile socio-profesionale care își revendică drepturile legitime”, se mai precizează în comunicatul sindicaliștilor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT