Grevă la Lufthansa. Aproximativ 60 de zboruri au fost anulate

Toate zborurile Lufthansa programate la aeroportul parizian Roissy între vineri şi duminică, circa 20 de curse pe zi, au fost anulate în urma unei greve masive a angajaţilor, au informat miercuri compania şi sindicatele.
Romania TV
28 nov. 2013, 07:45
Grevă la Lufthansa. Aproximativ 60 de zboruri au fost anulate

‘În urma unui preaviz de grevă a personalului Lufthansa, toate zborurile sunt anulate de vineri, 29 noiembrie, până duminică, 1 decembrie, inclusiv’, a indicat compania pe pagina sa de internet.

Potrivit unei surse sindicale, toţi agenţii de îmbarcare ai companiei, ale căror posturi vor fi suprimate în 2014 pentru a fi externalizate, s-au declarat în grevă.

Sindicatele denunţă ‘blocarea dialogului social’ privind planul social recent anunţat care prevede eliminarea a 199 de posturi în Franţa, adică 75% din totalul locurilor de muncă.

Pentru a-şi redresa rentabilitatea şi a-şi finanţa reînnoirea flotei, Lufthansa a lansat, în 2012, o cură de austeritate care prevede desfiinţarea a 3.500 de posturi în întreaga lume.

 

DailyBusiness
PSD cere reducerea urgentă a prețului la motorină pentru fermieri și îl presează pe Bolojan să decidă rapid
Spynews
Încă o despărțire în showbiz! Un artist celebru din România a confirmat separarea de iubită, în exclusivitate
Fanatik.ro
„V-ați uitat la derby?”. Gigi Becali a răspuns și apoi a pornit un atac fără precedent: „Sunt sătul de mizerii. Îți bați joc de oameni?”
Capital.ro
Călin Georgescu avertizează România: Mare pericol! Situația este aproape de colaps. Mă adresez astăzi celor mai bogați oameni
Playtech.ro
Modalități prin care șoferii pot reduce consumul de benzină și motorină. Un mecanic spune cum economisești la pompă
Adevarul
Bucureștiul escortelor, cartografiat: zona cu cea mai mare concentrație de prostituție online din țară
wowbiz.ro
Dan Petrescu a fost operat de urgență! Care este starea antrenorului de fotbal: „Îi ținem pumnii”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pensiile ajung mai devreme în aprilie. O anumită categorie de pensionari vor primi bani în plus înainte de sărbătorile pascale 
iamsport.ro
Decebal Rădulescu i-a dat replica lui Gigi Becali, după ce latifundiarul a spus că vrea să trăiască o zi mai mult decât el
MediaFlux
Un spital din România încasează 200 de lei pentru comunicarea orei nașterii. Cererea, la mare căutare pentru întocmirea astrogramei
stirilekanald.ro
S-a dat lege! Miercuri e zi liberă!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj